Prima pagină » Puterea Gândului » Președintele de peste stradă

Președintele de peste stradă

Președintele de peste stradă
Poate un partid încropit de curând, din material vechi și un petec nou, lipsit de vlagă, dar plin de ifose și condus de cineva pe nume Tomac să facă, vreodată, valuri în viața politică?

Poate un partid încropit de curând, din material vechi și un petec nou, lipsit de vlagă, dar plin de ifose și condus de cineva pe nume Tomac să facă, vreodată, valuri în viața politică? Experimentele care l-au precedat arată că nu. Partidul Mișcarea Populară (PMP), căci despre el este vorba, are, la prima vedere, toate datele pentru a repeta istoria PIN sau, în cel mai bun caz, pe cea a UNPR, adică să se înece ori să reziste doar agățat de alții, propriile-i membre fiind prea slabe pentru înot. Electoratul însuși nu mai este dispus să acorde o șansă fiecărui nou venit, ci preferă formațiunile deja verificate, mari și puternice. Așa se face că, din 2004, scena parlamentară s-a stabilizat: n-a mai urcat-o, cu o singură excepție (PP-DD), niciun nume nou și au părăsit-o primadonele stridente, ca PRM.  În 2012, ea s-a împărțit între USL, ARD, PP-DD și UDMR, dar, până la viitorul scrutin, cel puțin unul dintre protagoniști este posibil să dispară.

Foarte probabil, peste trei ani, alegătorii îi vor spune adio PP-ului lui Dan Diaconescu, iar Vasile Blaga cu ce mai rămâne din PD-L are toate șansele să-l urmeze. Golul astfel creat în zona opoziției va trebui însă umplut și PMP, care se formează prin canibalizarea fostul partid de guvernământ, are deschisă calea să-l înlocuiască, în mod natural. Spre deosebire de „tinerele speranțe” ale alegerilor trecute, care piereau strivite în lupta cu principalele forțe politice, Mișcarea Populară își pregătește, așadar, dinainte locul, demolând, recuperând și aruncând molozol, efortul fiind, mai ales, preelectoral. Ca să ajungă însă acolo unde vrea creatorul Traian Băsescu, adică la egalitate cu PSD, noul partid prezidențial mai are de depășit două obstacole mari: să găsească un mesaj politic și electoral de impact, precum și un lider cu priză la mase. Până acum, deși e populat de intelectuali, PMP emite generalități, ușor incoerent. Cât despre lider, acesta nu poate rămâne dl Eugen Tomac, care-i trimite lui Victor Ponta ilustrate glumețe, la Miami. Nicio statură nu se detașează însă din fotografia de grup și este greu de crezut că se va desprinde vreuna, atât timp cât președintele Băsescu domină adunarea. Domniei sale îi place să dețină controlul și să intre în conștiința publicului drept singurul „comandant”, meteahnă ce îndepărtează personalitățile puternice, dacă, din întâmplare, se află prin preajmă. De aceea, este greu de imaginat că va crește un om politic care să-l eclipseze,  dar, în același timp, e  riscant să se mulțumească, în fruntea partidului, cu un ins insipid, în plină bătălie electorală. Soluția spre care se îndreaptă: după încheierea mandatului de președinte al României, să preia președinția PMP, care îi este rezervată. În fond, chiar dacă partidul abia s-a mutat peste drum de Palatul Cotroceni, dl Băsescu, de braț cu fiica notar, a trecut demult strada.  

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?