Unul dintre obiectivele importante ale agendei președintelului Klaus Iohannis, în calitate de titular al politicii externe a României – un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU – a eșuat ieri.
Competitorul țării noastre, Estonia, a obținut 132 de voturi din 193, în timp ce țara noastră doar 58.
A urmat, cum se întâmplă în astfel de cazuri pe malul Dâmboviței, o hărmălaie de burzuluieli politicianiste, începând cu PSD și terminând cu surogatul Pro România.
Am așteptat analiza rece a Președintelui. Am primit un comunicat al Administrației cu „poziția” domniei sale, care – ni s-a spus – „a luat notă, cu regret”. S-au invocat „demersurile diplomației române” (care diplomație?) și s-a pus eșecul pe seama angajamentelor și declarațiilor „nediplomatice, iresponsabile și contraproductive” (corecte adjective, ar mai fi încăput și altele) ale sinistrului cuplul Dragnea-Dăncilă. Chiar dacă toate „statele arabe” ne-au taxat, și putem presupune că au făcut-o, diferența de voturi dintre România și Estonia rămâne, totuși, foarte mare. Noroc că scrutinul a fost secret, altfel consultând lista țărilor care nu ne-au dat votul am fi avut parte de suprize mari.
Am văzut izbucnirea de bucurie a delegației estoniene (strânse în jurul doamnei Kersti Kaljulaid, președintele republicii) și zâmbetul strâmb al încă ministrului Meleșcanu, din banca României.
Eșecul României poate primi, la cald, câteva explicații: faptul că Estonia, un stat de cinci ori mai mic decât România, are un Proiect de Țară (președintele Iohannis ni l-a promis încă de la începutul mandatului), are o diplomație activă, are un consens politic absolut în ce privește obiectivele internaționale, iar pentru a îndeplini această țintă a făcut o campanie inteligentă, susținută, de ani de zile, cu mulți ani înainte de debutul campaniei oficiale, la 13 iulie 2017.
Cum arată, de pildă, clipul de promovare a Româmiei, dacă există? Al Estoniei arată așa: