Președintele României, în fața ambasadorilor, despre ruperea la încovoiere

Deși România nu are diplomație, Sala Unirii din Palatul Cotroceni a fost plină astăzi la ora 12.00.

Am ascultat până la capăt discursul președintelui Klaus Iohannis, rostit la Reuniunea Anuală a Ambasadorilor. Dacă n-ar fi existat referirile la viitoarea președinție a Consiliului UE, aș fi putut crede că urmăresc același discurs din anii trecuți.

Președintele a progresat vădit: cu sporită iscusință, nu spune nimic. „În anul diplomatic care s-a scurs de la reuniunea anterioară, relațiile internaționale nu s-au ameliorat: se mențin în continuare riscurile, amenințările și provocările pe care le cunoașteți, la care s-au adăugat noi evoluții, unele îngrijorătoare, atât în vecinătatea noastră, cât și la nivel global”. Anul trecut era la fel: „Ne revedem după un an diplomatic dificil. Riscurile, amenințările și provocările despre care v-am vorbit anul trecut se mențin, din păcate” etc. etc. Nici în 2016, lucrurile nu stăteau altfel: „Ne revedem după un an complicat în relațiile internaționale, care a adus o dinamică fără precedent a schimbărilor în regiunea noastră, în Europa și pretutindeni”.

Președintele nu strivește corola de amenințări și provocări, nu intră în analize inutile, nu oferă amănunte, nu ne poziționează în iureșul geopolitic pentru că, pur si simplu, România – fără un Proiect de Țară – e, în cel mai bun caz, un spectator care, de ani de zile, nu face decât să-și exprime adeziunea necritică la Uniunea Europeană, la Alianța Nord-Atlantică, la parteneriatul strategic cu Statele Unite ș.a.m.d.

Continuăm, fără un Proiect de Țară, să nu știm ce vrem și, prin umare, să nu știm ce să cerem. În „noile evoluții” despre care frumos vorbește Președintele României, nu avem nici un cuvânt de spus, nu ne poziționăm nicicum, pentru că nu avem nici o idee, nici o inițiativă. Acestă detașare superioară, această fudulie ne costă, dar – pentru interesele strict electoraliste ale lui Klaus Iohannis – merită. Domnia sa vorbește despre o viitoare președinție „de succes” a Consiliului Uniunii, când la Bruxelles și Strasbourg tot mai mulți se întreabă dacă ar trebui să o căpătăm.

Când a citit cu intonație cele patru axe de acțiune ale României în calitate de președinte al Consiliului UE – „(1) asigurarea unei creșteri durabile și echitabile pentru toate statele membre, prin intermediul unui nivel sporit de convergență, coeziune, inovare, digitalizare și conectivitate; (2) salvgardarea securității europene; (3) consolidarea rolului global al Uniunii Europene și (4) promovarea valorilor commune” – m-am gândit cu groază că sunt unele cuvinte pe care doamna Dăncilă și miniștrii săi nu vor putea să le pronunțe nici măcar pe silabe: con-ver-gen-ță, di-gi-ta-li-za-re, co-nec-ti-vi-ta-te, salv-gar-da-re.

M-a bucurat enorm că Președintele a reușit să lectureze un discurs de aproape o jumătate de oră (s-a simțit că nu era la primul contact cu textul).

Am aflat că Iohannis își dorește „o Românie mai rezilientă” și am alergat la dicționar, ca să ajung înaintea Vasilicăi. Reziliență: „mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc a unei epruvete și aria secțiunii transversale la care s-a produs ruperea respectivă”. Doamne, ajută!