Președintele României, „Or LaGoyim”

În plenul de luni, 5 iunie, între 18-20 (ora locală), președintelui Klaus Iohannis i se va înmâna prestigioasa disticție „Or LaGoyim” (Lumina Neamurilor), formulă inspirată din Cartea Profetului Isaia (42,6): „Eu, Domnul Dumnezeu, Eu Te-am chemat întru dreptate și de mână Te voi ține și Te voi întări; unui neam Te-am dat spre legământ și neamurilor spre luminare”.

(Anul trecut, distincția i-a fost acordată lui Nicos Anastasiades, președintele Ciprului, în 2005 – fostului președinte Clinton, în 2010 – cancelarului Merkel. Mulți alți șefi de stat sau de guvern au primit-o, în timpul sau după exercitarea mandatului).

Unul dintre motivele pentru care președintele Iohannis va primi această distincție este și faptul că România a deținut între martie 2016 și martie 2017  președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (preluată de la Ungaria și transferată Elveției). Cuvântul care ar putea caracteriza mandatul de un an al țării noastre ar fi „discreție”.

Există însă în România două puternice focare de studii iudaice, la Univeristatea București  și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (prestigiosul Institut „Dr. Moshe Carmilly”), pe care, în discursul de mulțumire, Președintele le poate aminti cu mândrie.

… E o șansă extraordinară pentru România vizita Președintelui în Statele Unite. Îmi doresc din tot sufletul ca Ministerul de Externe să n-o irosească. (Faptul că ambasadorul român la Washington a avut pe agendă, în aceste zile, oareșce cumetrii în țară, îmi întărește convingerea că meritul acestei vizite nu aparține diplomației noastre).

Vorbeam ieri despre Jacques Attali, eminența cenușie a lui Emmanuel Macron. Mărturisesc că i-am citit cu pasiune „Evreii, lumea și banii” sau „Dicționar tandru al iudaismului”. Pe celelalte abia de curând le-am deschis. Mă urmărește prima frază din  „François Mitterrand așa cum a fost”. Și îmi vine să înlocuiesc „Republica franceză” cu „România”:

„A conduce Republica franceză nu înseamnă a improviza. Pentru asta îți trebuie o cunoaștere aprofundată a țării, iubire pătimașă pentru locuitorii ei, competențe administrative și juridice excepționale, o analiză riguroasă a mizelor strategice ale vremii, o considerabilă capacitate de muncă, o memorie uriașă, o imensă rezistență fizică. Și, de asemenea, caracter, o mare stăpânire de sine, facultatea de a anticipa, repere morale, dispoziția de a-ți recunoaște greșelile și a-ți schimba punctul de vedere; în sfârșit, o viziune a Franței și a lumii, și un proiect suficient de puternic care să-ți permită să fii indiferent  la critici, acceptând, provizoriu, impopularitatea”.