Președintele s-a tras în poză cu protestatarii de la Cotroceni

Publicat: 09 02. 2017, 09:30

În două minute, firește că nu s-a putut dialoga. Dacă și-ar fi dorit s-o facă, Klaus Iohannis și-ar fi pus consilierii să deschidă un manual de comunicare. Ar fi aflat cum (nu) se face asta cu un grup ostil, pe viscol.

Președintele a avut ocazia ieri, în Parlament, să li se adreseze și lor. N-a făcut-o, ostentativ.
A fost, în seara aceasta, o tentativă stângace de conciliere? A fost o manevră de imagine?

Ce a postat Klaus Iohannis, după ce a afișat poza pe Facebook: „(…) Înțeleg să îmi exercit mandatul de președinte ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opțiunile lor (…)”.

Ca să asculte vocea celor pe care i-a privit astăzi de aproape, peste gardurile Jandarmeriei, ar fi trebuit pur și simplu să deschidă ferestrele.