Prima pagină » Puterea Gândului » Președintele și premierul trebuie să câștige minimum 5.000 de euro pe lună

Președintele și premierul trebuie să câștige minimum 5.000 de euro pe lună

Președintele și premierul trebuie să câștige minimum 5.000 de euro pe lună
Creșterea salariilor în rândul demnitarilor de rang înalt - de la președinte până la premier și miniștri sau șefi de servicii - generează discuții aprinse. Cei care contestă câștigurile adecvate la primele funcții ale țării riscă să cadă într-un discurs populist și analizează superficial situația.

Prin mâna interimarului Oprea și cu girul proaspăt întorsului în România Victor Ponta, Guvernul a decis miercuri, total netransparent, creșterea salariilor pentru demnitarii din primele eșaloane ale administrației.

Este incredibil cum România se uită mută de caniculă la un domn aflat în fața microfoanelor ca să ne anunțe sec, în cuvinte puține, că a decis să crească banii pentru 48 de funcții – fără să știm la virgulă care sunt acestea, fără să cunoaștem sumele decât pe surse.

În calitate de cetățean al României, găsesc oportun ca președintele sau premierul sau șeful unei camere din Parlament să primească măcar 5.000 de euro pe lună. Este o ipocrizie să pretindem că o țară care are un PIB de 150 de miliarde de Euro nu își permite să dea 20 de mii de lei noi pe lună primilor șefi ai țării.

Printre dinți, interimarul Oprea a spus că e în lucru și o lege a salarizării în tot sistemul bugetar. Câteva întrebări pentru mai-marii patriei, pentru că aceste creșteri se fac absolut amatoristic și este evident că au scopul de a atrage voturi, cu riscul de a omorî privații:

1. Câți angajați are aparatul bugetar din România, pe categorii de joburi, funcții, pregătire? Unele statistici spun că totalul angajaților de la stat este de aproape 1,2 milioane de oameni. Când va face România un hub, un loc unde să fie transparentizate aceste informații?

2. Unde apar (pe ce website) locurile vacante în aparatul bugetar, mai ales în instituțiile din zona administrativă și instituțiilor cu rol de control?

3. Câți angajați ar trebui să aibă o primărie de comună, una de oraș, una de municipiu reședință de județ (în funcție de populația din aria geografică și administrativă)? Există cineva în Executiv care are în plan să traseze niște benchmark-uri cu privire la aceste instituții?

4. Când are de gând Guvernul României să digitalizeze serviciile publice (cereri, plăți la bugetele locale, obținerea și depunerea autorizațiilor, actelor)? Mergeți în instituții, veți vedea cum un funcționar stă cu un ochi la TV și cu un ochi pe Facebook, în timp ce se simulează studierea unui dosar.

5. Cu cât vor crește salariile în Sănătate și în Educație? Am auzit mai rar despre angajați din primării care pleacă din România la muncă în UE, dar în fiecare zi despre cadre medicale și didactice care nu mai suportă să fie umilite aici. Ce creștere vor avea angajații din spitale și școli?

6. Veniturile actuale duc la antiselecție în sistemul public. Cu cât ești mai slab și incompetent, cu atât ai șanse mai mari să îți găsești de muncă „la stat”. Guvernul se face că îi plătește, ei se fac că muncesc. Cum vor fi evaluați angajații „de la buget”?

7. Domnilor miniștri, când ați fost ultima dată printr-un spital de provincie? Veți constata că numărul oamenilor de HR, al contabililor, al frecătorilor de hârtii, al instalatorilor care se îmbată prin curte, al mecanicilor este cu mult, mult mai mare decât cel al medicilor, asistentelor și infirmierelor. Când vor dispărea aceste situații în care asistentele leșină alergând printre pacienți în timp ce funcționarii toacă banii și se uită la televizor? Când vor dispărea managerii de spitale numiți politic „prin concurs” care iau șpagă la fiecare angajare?

8. Domnilor miniștri, știți de câte ori se strică instalația sanitară într-un spital cu 10 saloane și câteva băi? În loc să ții 5 instalatori, mai bine externalizezi serviciile pentru o mie de dolari pe lună, cu toate taxele, cu licitație, trasparent.

9. Domnilor miniștri, v-ați gândit că o reformă adevărată în sistemului bugetar ar putea duce chiar și la triplări de salarii?

10. Știți că cele mai bune intervale de timp în care se pot face disponibilizări la bugetari sunt cele de creștere economică? De ce? Pentru că bugetele își permit plăți compensatorii și ajutoare sociale, dar și pentru că privații au capacitate mai mare de absorbție a funcționarilor.

11. V-ați întrebat, vreodată, cum un comisar ANAF cu un câștig de o mie de euro pe lună își permite mașină străină, concedii, casă cu etaj, pantofi de firmă? Pentru acești domni există un „Internal Affairs” care să caute sursele de bani, averile, banii din conturi? Dați-le și 5000 de Euro pe lună, dar cereți performanță și puneți-i să-și declare absolut toate sursele de bani.

Ca în toți ultimii 25 de ani, Guvernul Ponta se dovedește doar un Executiv plin de panglicari veniți să-și facă afacerile. România se află în fața unei catastrofe demografice, nu avem sănătate, nu avem educație, nu avem infrastructură care să ajute privații să se dezvolte. Avem însă un fel de Tsipras al nostru, un mândru ortodox care aruncă cu banii în bătaie de joc să cumpere voturi, disperat să stea lipit de un scaun guvernamental, înconjurat de corupți și acasă, în jurul mesei, și la Guvern, și la meciurile de baschet.

Toate aceste acte iresponsabile vor costa scump România.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu