Prima pagină » Puterea Gândului » Președintelui nu-i permite programul să reprezinte interesele României

Președintelui nu-i permite programul să reprezinte interesele României

Președintelui nu-i permite programul să reprezinte interesele României
N-ar mai trebui să persevereze: ne-a convins că face altfel de politică. Una care devine din ce în ce mai stranie.

Invitat astăzi la summitul popularilor europeni, înaintea sesiunii  de lucru a Consiliului European, Klaus Zen Iohannis n-a binevoit să fie prezent, fiindcă – așa cum a comunicat Administrația Prezidențială – programul nu i-a permis să participe.

Am deschis cu speranță agenda Președintelui României să văd ce altceva mult mai important a avut de făcut. Nimic. Nici ieri, nici astăzi.

Să refuzi oportunitatea de a te vedea cu Angela Merkel, cu Jean- Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, să nu fii curios să știi care va fi poziția popularilor pe tema Brexit e de neînțeles.

Chiar mai de neînțeles decât a nu avea o idee proprie.

Ce se decide la summitul influentului grup popular se parafează în Consiliu. Interesul României ar fi fost ca Iohannis să se afle acolo. 

Teamă-mi-e să nu se fi dus Președintele la Bruxelles ca la Sofia. Nepregătit, neasistat, confuz, dar dezinvolt.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?