Președinția românească a UE: Circulați, aici nu e nimic de văzut!

Fostul președinte Băsescu crede că România ar trebui să profite de ocazia președinției rotative ca să „zgâlțâie” UE, să se afirme ca lider lansând trei mari proiecte: bătălia pentru anularea Brexitului, planificarea drumului spre Statele Unite ale Europei și planificarea magistralei fluviale Rotterdam – Rin – Main – Dunăre – Constanța. „Putem avea o președinție care să primească un calificativ EXCELENT și CURAJOS. De ce nu?” se întreabă Traian Băsescu, acuzând că mandatul României pare a fi sortit a se desfășura „în cenușiul ultimelor președinții ale UE” deținute de Bulgaria și Austria, îndreptându-se spre același bilanț „decent”, dar tot fără să ducă înainte cu ceva viziunea despre viitorul Uniunii.

Am citat comentariul lui Băsescu pentru că el a fost printre puținii care s-au referit la substanța președinției, în loc să vorbească tot despre certurile politice interne. Numai că România n-ar avea timpul necesar să promoveze proiecte „curajoase” până la europarlamentarele din mai, adică în lunile cât ține practic mandatul, dar mai ales n-ar avea pentru cine să le lanseze, întrucât tot ce-și doresc acum liderii Uniunii este, dimpotrivă, o președinție dornică să agite cât mai puțin apele, să iasă cât mai puțin din comun și să treacă pragul periculos al alegerilor europarlamentare cât mai lin. Lucrul de care e nevoie acum cel mai mult la Bruxelles, Berlin și Paris e tocmai impresia de rutină liniștitoare, un fel de „Circulați, nu e nimic de văzut!”, ca indiciu că UE funcționează normal.

ACTUALITATE Cum petreceau românii Revelionul în comunism. Era singura noapte din an când nu se întrerupea electricitatea

16:59

ACTUALITATE Reacția lui George Simion, după decizia Curții de Apel de a respinge contestația lui Călin Georgescu: „Voi cere mai departe repetarea alegerilor”

16:44

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat luna trecută în Parlament elementele de bază pentru definirea mandatului românesc la UE: mottoul – „Coeziunea, o valoare comună europeană” – și cele patru priorități ale președinției rotative pornind de la ideea de coeziune: 1) Europa convergenței (dezvoltare echitabilă: cadrul financiar multianual, drepturile sociale, digitalizare și competitivitate), 2) Europa siguranței (gestionarea frontierelor și a migrației, securitatea internă și cibernetică), 3) Europa, actor global (parteneriatul cu NATO, PESCO, Marea Neagră, extinderea în Balcanii de Vest), 4) Europa valorilor comune (progres social, combaterea discriminărilor).

Să comparăm acest program cu cele două de care UE a avut parte anul trecut. În primele șase luni a fost rândul Bulgariei. Președinția ei a avut sloganul „Uniți suntem puternici”, același cu cel de pe stema țării, iar prioritățile au fost tot patru: 1) Viitorul Europei și tinerii, 2) Perspectiva europeană și conectivitatea Balcanilor de Vest, 3) Securitate și stabilitate într-o Europă puternică și unită, 4) Economia digitală și abilitățile necesare pentru viitor. În a doua jumătate a anului a fost Austria, cu sloganul „O Europă care protejează” și trei priorități: 1) Securitatea și lupta contra migrației ilegale (reforma sistemului european de azil, securitatea frontierelor), 2) Asigurarea prosperității și a competitivității prin digitalizare (obiectivele pieței unice digitale), 3) Stabilitatea în vecinătate: Balcanii de Vest și Sud-Estul Europei (dezvoltarea unei perspective a UE pentru această regiune).

Asemănarea de teme și stil de prezentare între cele trei țări se explică prin aceeași nevoie de a transmite de la vârful UE un mesaj de stabilitate, dar și prin simplul fapt că șase luni nu sunt niciodată suficiente pentru ca un dosar important, cum ar fi Brexit, migrația sau convergența economică, să fie lansat și încheiat. După cum se spunea încă din memorandumul din 2016 al guvernului Cioloș pentru planul de pregătire a președinției rotative, „aproximativ 95% din agenda legislativă va fi preluată de la Președinția care ne precedă (Austria), un volum similar de proiecte urmând a fi preluat, la finalul mandatului României, de către Președinția finlandeză”. Tocmai de asta, explica memorandumul, „președințiile sunt grupate în trio-uri, anume ca să poată asigura un cadru coerent de desfășurare a activității Consiliului UE pentru o perioadă neîntreruptă de 18 luni”.

Dincolo însă de asemănările de programe, România a avut deja grijă să se distingă de precedesoarea Austria, și încă într-un mod spectaculos. Publicația Politico, bine conectată la nucleul eurocrat, comentează proaspătul acord între nouă țări europene privind preluarea a 49 de migranți blocați pe Mediterana și a altor peste 200 staționați în Malta, observând că opt dintre cele nouă țări sunt din Vest, iar a noua, „o excepție notabilă în Europa Centrală și de Est, este România, care deține acum președinția Consiliului. (Austria, în timpul președinției sale, nu s-ar fi deranjat să conducă prin puterea propriului exemplu în astfel de cazuri.)”

N-are importanță că România ia cel mai mic număr de migranți (cinci), pe când Germania și Franța iau 60: gestul e simbolic și importanța lui stă în faptul că a spart unitatea de până acum a grupului esticilor în chestiunea acceptării migranților. Și nu numai unitatea esticilor, dacă ne uităm la noua „axă” conservatoare care se profilează între Italia lui Matteo Salvini și Polonia lui Jaroslaw Kaczynski. Tot Politico citează reflecția unui diplomat de la Bruxelles: „E păcat că prietenii noștri est-europeni, cu excepția României, nu sunt gata încă să contribuie la o soluție umanitară și nu au nicio solidaritate cu Malta. Partenerii europeni n-ar trebui să se trateze în asemenea fel, fiindcă la un moment dat fiecare membru UE va depinde de solidaritatea și sprijinul celorlalți.”

Aceasta este decizia cu care și-a inaugurat România de fapt lunile de președinție a UE, iar pentru context merită văzut că în rezumatul pe care ambasada Franței l-a întocmit despre ce așteaptă de la președinția română figurează pe primul loc tema migrației. „Președinția română va trebui să finalizeze revizuirea regimului de azil european, ținând cont de principiile de solidaritate și responsabilitate, precum și să facă să avanseze discuțiile asupra bugetului UE 2021-2027, cu preocuparea de a concilia politicile tradiționale și finanțarea noilor priorități”, arată comunicatul postat de ambasadă cu ocazia vizitei din aceste zile la București a Nathaliei Loiseau, ministrul francez al afacerilor europene.

Dacă textul sună ca un fel de „to do list” trasat de Franța, e probabil pentru că într-un fel chiar așa e: pe cât de oripilați se arată la București comentatorii de Facebook că tocmai România condusă de guvernul Dăncilă preia președinția UE într-o perioadă atât de delicată pentru Europa, în realitate, prezența României la butoane în configurația de putere de acum e binevenită pentru liderii occidentali, tocmai fiindcă pot fi siguri că nu au de-a face cu un potențial rebel ca Austria, ci cu un bun executant.

Explicația stă în acea tradiție de conformism românesc în raport cu UE care reflectă lipsa de putere economică a țării (și pe care chiar Traian Băsescu a exemplificat-o când, în discuțiile cu UE din vremea crizei, a fost mereu gata să asume pentru România condiții de austeritate chiar mai dificile decât cele care i se cereau). Această tradiție, care a produs mereu scoruri mari în sondajele despre încrederea cetățenilor în UE, se manifestă cu putere acum, în vremea unei guvernări PSD dornice să facă pe plac cumva Bruxellesului, ca să încerce să compenseze capitolele la care stă rău în ochii eurocraților: riscul de neîncadrare în limita de deficit bugetar, poveștile interminabile cu amnistia și grațierea, ordonanța din decembrie care lezează băncile și multinaționalele, absorbția insuficientă a fondurilor europene.

De asta, discursul Vioricăi Dăncilă de la Ateneu a conținut atâtea asigurări că România de fapt nu s-a abătut de la valorile europene și că nu va dezamăgi. Iar asta contează pentru liderii europeni, când din alte țări nu mai primesc deloc asemenea asigurări. În țară sunt destui care prezic că președinția României va fi un eșec luându-se după propriile lor pariuri politice: fanilor PSD le-ar plăcea ca Klaus Iohannis să se facă de rușine, fanilor opoziției le-ar plăcea ca Viorica Dăncilă să se facă de râs. Numai că președinția rotativă e în primul rând un efort al diplomaților și al specialiștilor, iar asta face improbabil ca meciurile politice interne să fie decisive pentru succes sau eșec. Financial Times se amuza scriind în 2012, la o reuniune UE altminteri tensionată din cauza crizei financiare, că „adevărata dramă de aici e de fapt disputa dintre Băsescu și Ponta” pe tema care dintre ei merită să meargă la summit. Față de situația de atunci, e greu de crezut că meciurile dintre glacialul Iohannis și neconflictuala Dăncilă ar părea măcar la fel de amuzante.