Primul discurs despre România al noului ambasador american

După doi ani și trei luni de așteptare, Barack Obama a reușit să ne dea și nouă, românilor-parteneri strategici, un nume de ambasador – un moment tare important în relațiile noastre bilaterale, căci este bine să învățăm deja numele celui care ne va avertiza la următoarele voturi din Parlament că legea e lege pentru toată lumea și justiția trebuie lăsată să își facă treaba. Profeția s-a adeverit: primim un candidat diplomat de carieră, cu un CV curat, fără controverse, ușor de trecut prin Senatul republican care, nici cu ambele camere de aceeași culoare politică, tot nu poate aproba nici meniul de la cantină.

Bucurie mare la București, unde galben titrau burtierele și frumos glăsuiau politicienii, care, în punctul acesta, cred că s-ar fi bucurat la fel de mult dacă Obama ni l-ar fi trimis pe câinele Bo să apere statul de drept din România, numai să vină cineva, că prea ne durea singurătatea din clubul țărilor care nu aveau nici măcar o nominalizare.

Trebuie să recunosc, însă: am fost oarecum surprinsă când am aflat că nominalizarea mult așteptată a lui Barack Obama pentru funcția de ambasador în România este un diplomat de carieră cu experiență externă în Afganistan (problema statului de drept) și Timorul de Est (ambasador). Parcă nu vedeam legătura. Mai-mai să încep să cânt în corul jigniților în orgoliul național, mereu copleșiți de un sentiment de inferioritate pe axa noi și Vestul; cât pe ce să urlu că, după doi ani de așteptare, voiam un candidat cu o experiență mai bogată pe continentul pe care stă și România, mai ales că vine într-un moment extrem de sensibil geopolitic. I-am căutat, în zadar, sutele de mii de dolari donate sau strânse pentru Obama în 2012, așa cum am găsit la aproape jumătate din ambasadorii trimiși în țări NATO – voiam să mă mândresc că România e un post scump, doar e țara în care aleșii corupți ascund lingouri de aur și câte un Renoir pe la colegi.

Vedeți voi, pe urmă, m-am luminat. M-am miruit cu untdelemnul României reale. La puțin timp după ce senatorii au scuipat, din olimpul aroganței lor, democrația și statul de drept, arătându-le dosul celor care i-au votat și provocând iar reacții dure din partea ambasadelor, am căutat în arhivele Departamentului de Stat transcriptul audierii lui Hans G. Klemm pentru postul de ambasador în Timorul de Est. Am extras fragmentul de mai jos și vă propun următorul lucru: înlocuiți „Timorul de Est” cu „România superimunităților”:

„În calitate de vechi prieten, Statele Unite vor ca Timorul de Est (/România superimunităților) să aibă succes în tranziția sa către un stat democratic stabil. Susținem consolidarea democrației cu un sistem multipartid, având la bază securitatea și statul de drept (…). Suntem de părere că democrația, buna guvernanță și creșterea economică sunt cele mai bune șanse de reușită ale Timorului de Est (/României superimunităților). Salutăm progresele înregistrate în ultimele luni de Timorul de Est (/România superimunităților) în consolidarea instituțiilor sale democratice. Mai e mult de lucru pentru a întări statul de drept”. (Sursa AICI și AICI)

Nu-i așa că americanul poate să facă un prim exercițiu românesc și să dea copy declarației din 2007 și paste în 2015, când va ajunge din nou în fața Senatului american să ceară aprobare pentru a veni în România?

P.S. Felicitări celor care s-au strâns aseară în Piața Universității.

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis