„A citit careva planul de guvernare?” și-a chestionat aseară colegii Kelemen Hunor, șeful Asociației Culturale UDMR. „Știu că Balint l-a citit și mi-a spus că arată de parcă ar fi scris in Ministerul Agriculturii, printre două beri”.
Fiindcă n-am un Balint care să facă treburile murdare în locul meu, l-am citit. Nu pare deloc scris între două beri. În Ministerul Agriculturii – poate că da, dacă cei acolo au apucat să transforme „sapa-n condei și brazda-n călimară”. E mai degrabă un Program scris între două cure de dezintoxicare.
„Cât să fie?” au întrebat scribălăii de partid. „Umpleți 300 de pagini!” a ordonat președintele Dragnea.
Programul Guvernului Drăcilă se citește ușor: n-are nici o idee. Frazele alunecă lin, ca pe derdeluș. Dacă n-aș bănui că a avut oră la coafor, aș zice că doamna Viorica a țesut, ca Penelopa, lozinci și locuri comune. Nimic despre „statul paralel” care nu-i lăsa să guverneze. Poate între timp îi lasă.
Încă mă mai resimt. Încă mă încearcă un soi de depresie post-textuală.
Nici pozele cu Klaus Iohannis în masivul Șureanu n-au avut darul să mă însenineze. Mi-a părut că, de pe schiuri, ca un adevărat vânător de munte – de vacanțe la munte – Președintele dă cu bețele tonul marii resemnări naționale.
În urmă cu douăsprezece zile, când (după ce a cântărit-o bine) a desemnat-o pe Vasilica Viorica Dăncilă să formeze Guvernul Dragnea, ar fi putut – curat constituțional – să roage PSD-ul să-și mai scormonească în rezerva de cadre. (Era ziua în care liberalii, atinși fără leac de lene sau de prostie sau de amândouă concomitent, cereau alegeri anticipate!).
Pesimiștii ar spune că, oricâte nume de premier ar fi oferit, tot Dragnea ar fi guvernat. Optimiștii – că nu mai contează.