Proiectul de țară – depus de președintele Iohannis la Muzeul Dezideratelor
Acum un an, Klaus Iohannis ne făcea inimile să tresalte: „Durata acestui proces nu poate fi foarte scurtă, nu reușim să elaborăm în câteva săptămâni un astfel de Proiect de țară. Pe de altă parte, nici nu cred că este bine să ne întindem ani de zile în discuții pentru ce vrem. Eu evaluez că vom fi în stare să realizăm, în această comisie, documentul primar în aproximativ o jumătate de an, după care obligatoriu urmează o largă consultare publică și, cred eu, consensualizare politică. Întregul proces poate fi finalizat în aproximativ un an de zile”.
Când a trecut „aproximativ o jumătate de an” fără consultare și consensualizare, am priceput că acel „document strategic scurt, clar, ușor de înțeles”, cum frumos îl definea Președintele, menit să stabilească „liniile generale de dezvoltare ale României”, va fi așezat la loc de cinste în Muzeul Dezideratelor – instituția cea mai eficientă a României moderne.
E imposibil să emiți judecăți de valoare despre reforma Uniunii Europene – în afara sleitului slogan „să aducem Uniunea mai aproape de cetățeni” (Iohannis la Tallinn)- dacă nu știi cine ești și ce vrei. „Eu îmi doresc ca la finalul acestui întreg proces de elaborare a unui Proiect de țară să avem un document strategic care ne dă răspunsuri la întrebările ce sunt importante pentru România: ce ne definește, cu ce ne identificăm în lume, cu ce ne identificăm în Europa”. Bine zis!
Atâta doar că n-avem Proiect de țară. Avem însă un solid Proiect de supraviețuire, pe care l-am putea numi „La remorcă” – fără idei, fără inițiative, pe mutește la remorca UE, la remorca NATO.