Propunere uluitoare la Bruxelles: Tudorel, procuror șef european în locul Codruței!

În spital lumea se agită ca de fiecare dată înainte de alegeri. Pereții sunt plini de afișe, pe holuri atârnă bannere colorate, iar pacienții implicați în campanie încearcă să-ți bage sub nas tot felul de pliante.

În mod tradițional, cu patru săptămâni înainte de duminica votului reprezentanții partidelor organizează spectacole de divertisment care să atragă simpatia alegătorilor.

Imediat după micul dejun, Ludovic mă roagă să rămân la cantină, unde pregătirile pentru show sunt în toi. Pe scena improvizată din cutii de Paracetamol urcă Rareș, Ludovic, Vasile, Klaus și Adina, în uralele simpatizanților. Un pacient din sectorul PSD-ALDE strigă „Jos cu trădătorii!”, „Foaie verde de trifoi / Spitalul suntem doar noi”, respectiv „Klaus este comunist / Mă piș pe #rezist!”.

Spectacolul pregătit de aripa liberală a statului paralel începe cu un număr de telekinezie. Cu degetele la tâmplă și ochii închiși, Adina se concentrează intens preț de 60 de secunde, până când elasticul pantalonilor de pijama ai lui Ludovic cedează, iar bărbatul rămâne în fundul gol. Sala izbucnește în aplauze, râsete și fluierături. Se anunță un show pe cinste, mai ales că în scaunele din fața mea au apărut doctorii Jean-Claude și Frans, invitații speciali de la Bruxelles. Fumează joint-uri și spun bancuri despre Brexit.

Pentru numărul următor, Klaus folosește un blender cu care amestecă bine trei legături de pătrunjel, un flacon de Xanax, o perfuzie cu Furazolidon și cinci banane prăjite.

Înaintează spre microfon:

― Oamenii noștri sunt pregătiți să înghită orice mizerie din partea conducerii spitalului. Sunt antrenați să reziste până la capăt. Haideți să-i urmărim și să-i aplaudăm.

Toarnă cocktail-ul în pahare, iar Rareș, Vasile și Adina îl dau peste cap fără să clipească. Adina zâmbește larg și flutură mâna spre fanii ei, înainte de a leșina pe scenă. Fără pic de ezitare, Ludovic se apleacă, o apucă zdravăn de picioare și o târâie ca pe-un balot de paie, undeva spre bucătăria spitalului. Pantalonii de pijama ai bărbatului cad din nou, spre amuzamentul oaspeților de la Bruxelles.

Doctorul Jean-Claude îi dă un ghiont lui Frans:

― Ți-am spus c-o să ne distrăm. Mor de râs de fiecare dată când vin la București. Es-tu stupide, mon frère?!

Mai roșu în obraji decât dacă s-ar fi uitat pe sub fusta Denisei, Rareș își face numărul său de ocultism masonic. Își suflecă, tacticos, mânecile și extrage din chiloții lui Klaus o găină neagră (și oarbă din naștere). O ține deasupra capului ca pe-un trofeu. Pasărea începe să se zbată, pare scoasă din minți.

Aflat în transă autoindusă, bărbatul țipă la microfon de parcă s-ar adresa unui invitat care bate câmpii în emisiunea lui:

― Priviți, satana pesedistă! Satana încearcă să îngenuncheze Justiția! Cu dușmanul trebuie să fim fără milă! No mercy for criminals!

În uralele fanilor, Rareș pune gâtul găinii pe un colț de scaun și îl retează cu satârul, dintr-o singură lovitură. Sângele țâșnește pe halatul Adinei.

― Vom învinge! Victorie!

Apoi aruncă leșul în brațele lui Jean-Claude. Oripilat, doctorul luxemburghez îi pasează găina colegului Frans, care începe să-i smulgă penele la fel de meticulos ca un trezorier care numără, leu cu leu, puținii bani din cotizații.

Scena se golește și în locul liberalilor apare grupul de artiști condus de președintele Liviu: Claudiu, Olguța, Viorica, Maria și Rovana. Pacienții din tabăra adversă scandează lozinci demobilizatoare, gen „Me-di-ca-men-te, me-di-ca-men-te!”, „Ho-ții, ho-ții!”, respectiv „Viorico nu uita / Că spitalul nu te vrea!”.

― O să începem cu un captivant număr de dresură, anunță Liviu.

Pocnește din bici. Cei cinci membri ai trupei se aliniază unul în spatele celuilalt. Prima din rând, Maria începe să latre, iar președintele îi aruncă un cub de zahăr. Supărată că n-a primit și ea unul, Viorica o mușcă de gât. Cele două femei se încaieră, se trag de păr.

― Gata, ajunge! le oprește Liviu. Ați văzut, dragi pacienți, cum s-au făcut de râs contracandidații noștri. Niște amatori, sincer… Avem o șansă uriașă, ca spital, să rămânem uniți în jurul ideii de propășire prin noi înșine… Din această clipă decretez: vom cumpăra pijamale, medicamente și mâncare sută la sută românești. Gândim, muncim, simțim și ne distrăm românește. Muzica!

Pe ritmurile cunoscutei interprete de muzică populară Victorița Lupău, colegii președintelui îi învită la dans pe spectatori. Jean-Claude nimerește cu Olguța, Frans îi face ochi dulci Mariei, în timp ce pe mine mă trage de mână Viorica. Mi-e imposibil s-o refuz. Radiază de fericire. Îmi șoptește la ureche să votez cu ei, pentru că alții îmi vor face viața amară. Pe urmă își lasă toată greutatea pe tocul pantofului stâng, pe care mi-l înfipsese în laba piciorului încă de la debutul melodiei.

Urletul meu stârnește confuzie. Peste noi năvălesc în scenă reprezentanții USR-Plus: Cosette, Dan și Dacian.

Călare pe un car alegoric în formă de semilună, cei trei intenționează să refacă atmosfera carnavalului de la Mamaia. Mai sumar îmbrăcați decât niște vedete obscure de video-chat, dansează pe ritmuri sud-americane și bat cu palma în tobe improvizate din pet-uri de Coca Cola. Ocupă centrul scenei, apoi Dacian pune stăpânire pe microfon.

― Prieteni, s-a terminat cu șmecheria! Cine fură medicamente să i se taie o mână sau, în cazurile mai grave, chiar organul reproducător!

Ca un prestidigitator vestit de la Circul de Stat, Cosette trece pe lângă colegul ei și „scoate” din pijamalele bărbatului o cutie de Fasconal, apoi încă trei ambalaje identice. Mulțimea aplaudă trucul în delir. Unii înțeleg greșit gluma și încep să-l huiduie pe Dacian, care se face mic în spatele lui Cosette. Momentul penibil e accentuat de apariția neașteptată a lui Tudorel, venit de nicăieri.

Doctorul înaintează la microfon:

― Nu înțeleg pentru ce se agită lumea. După o ievaluare mai atentă, am decis să-mi fac mea culpa și să-mi torn cenușă în cap.

Desface o pungă de la Mega Image și își toarnă, efectiv, cenușă pe cap.

― Îmi cer scuze față de președintele Liviu. Atât am putut… Totuși, trebuie să admiteți că am slăbit tare statul paralel. Codruța, Florian și Augustin sunt istorie datorită mie… Cineva spunea că există o linie de demarcație foarte subțire între loialitate și prostie. Mă tem că eu am depășit-o demult… N-aș vrea să trec și cealaltă linie de demarcație, dintre prostie și ticăloșie.

Bărbatul scoate o sticlă plină cu benzină, se stropește și încearcă să-și aprindă bricheta. Mai iute decât o rachetă defensivă lansată de la Deveselu, Jean-Claude sare să-l doboare la podea pe doctorul sinucigaș.

Când amândoi se ridică scuturându-se de praf și cenușă, doctorul luxemburghez simte nevoia unei mărturisiri în fața asistenței:

― Tudorele, dacă aș fi știut cât de tare te va afecta decizia noastră, te-aș fi lăsat să dai ordonanța aia mizerabilă. Bruxelles-ul nu vrea să te aibă pe conștiință… Merde, tu es trop sensible mon frère! Hai să bem un whisky la bufet. Acum îmi place despre tine. Cred c-o să te propun procuror șef european în locul Codruței, ce zici?…

(va urma)