Protestele din Iran – ziua a zecea. Paulo Coelho mai lipsea

Gest perfect inutil: reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pe tema protestelor din Iran, convocată ieri la cererea Statelor Unite.

Doamna Nimrata Haley, agitatul ambasador american la Națiunile Unite, a ținut, conform obiceiului, să rezume în Consiliul de Securitate furtuna de postări  pe Twitter ale președintelui Donald J. Trump. Adresându-se când celor prezenți, când poporului iranian, a declarat că protestele din Iran constituie „o expresie spontană a drepturilor fundamentale ale omului (…) și o puternică exprimare a unor oameni curajoși, care sunt sătui de guvernarea lor opresivă și gata să-și riște viața în stradă”. A cerut, de asemenea, autorităților de la Tehran să pună capăt cenzurii și să restabilească conexiunile la internet și a încredințat victimele represiunilor că n-au murit degeaba.

Cu toate că ambasadorul Haley le-a solicitat tuturor să sprijine manifestanții din Iran, ceilalți membri ai Consililui de Securitate au fost cât se poate de rezervați. Cum era de așteptat, reprezentantul rus la ONU, ambasadorul Vasili Nebezia, a declarat: „Statele Unite ale Americii abuzează de platforma Consililui de Securitate. Să lăsăm Iranul să se ocupe de propriile probleme. (…) Motivul real al convocării reuniunii de astăzi nu este protejarea drepturilor omului sau promovarea intereselor poporului iranian, ci mai curând o încercare voalată de a continua subminarea Acordului nuclear”. Nebezia ar mai fi adăugat că, urmând același raționament, Consiliul de Securitate ar fi trebuit să se întrunească și în 2014, cu prilejul demonstrațiilor din America după uciderea adolescentului de culoare de către un ofițer de poliție alb.

Ieri, surse relativ informate, raportau 21 de morți și aproximativ 1000 de arestați.

Cu o zi înainte, pe 4 decembrie, oficialii iranieni anunțau că valul de proteste s-a diminuat. Televiziunile (subordonate toate regimului) dau de câteva ori pe zi imagini cu tot mai numeroși contra-demonstranți (oameni de la vârsta a doua în sus, care poartă portretele celor doi Lideri Supremi: Ayatolllahul Khomeini (primul) și Ayatollahul Khamenei (actualul).

Ministrul de Interne, Abdulreza Rahmani Fazli, a declarat că numărul total al protestatarilor n-ar fi fost, până în prezent, mai mare de 42.000, pe când reprezentanți ai Gărzii Revoluționare au dat o cifră de aproape trei ori mai mică. Tendința de minimalizare e evidentă, cum evidentă e dorința de a evita orice comparații cu manifestațiile din 2009, care au scos în stradă milioane de oameni și au durat aproape opt luni.

În tot acest vacarm al manipulărilor Paulo Coelho mai lipsea. Joi, într-o postare pe Twitter, scriitorul (sunt, recunosc, printre puținii care nu l-au citit) s-a rățoit la fiul fostului șah al Iranului, care – mare tweetuitor și el în ultima săptămână – a cerut autorităților  americane (trăiește în Maryland) să sprijine manifestațiile.

„Ține-ți gura! Savak e mort, iar poporul Iranian se va uni pentru a-și sprijini țara, dacă vei cere vreodată vreo altă lovitură de stat precum cea orchestrată de CIA în 1953”. Ce vrea să spună Coelho? Că temuta poliție a fostului șah nu mai este (există, în schimb, cea a ayatollahilor) și sugerează că moștenitorul așa-numitului Tron al Păunului cochetează cu ideea de a restaura dinastia Pahlavi, cu sprijin extern și compară  – straniu! – situația de acum cu cea din august 1953, când serviciile secrete britanice și cele americane l-au răsturnat pe ministrul ales democratic Muhammad Musaddegh. Trei sferturi din populația Iranului nu era născută când, în ianuarie 1979, a fugit șahinșahul, iar restaurarea monarhiei e imposibilă, și chiar dacă – fantazând cu Coelho – ar fi posibilă nu s-ar putea realiza cu cineva perceput ca omul americanilor.