Psihologia pregătitoare

De altfel, am scris și câteva volume de specialitate, pe tema destinației inevitabile a celor certați cu legea. „Despre Iluminism și stingerea la 10”, „Critica rațiunii dure”, „Metafizica zăbrelelor” și „Originea speciilor de pușcăriași”.

Cum spuneam și în cursul meu de „Filosofia pârnăii”, de la Facultatea de Gardieni, catedra de Paturi Suprapuse, Universitatea „Borcea și Complicii”, cel mai greu pentru individul căzut din vârful puterii, dintr-o funcție, să zicem, de președinte al Camerei Deputaților, e momentul acela când, cu hainele în dungi, împăturite, în pantofi fără șireturi, intră în camera deținuților și are prima dilemă: patul de jos sau patul de sus?

Primul impuls, dragă, să zicem, Liviu, e să alegi vârful piramidei, simbolul puterii, de care încă nu ești conștient pe deplin că e moartă și îngropată. Alegi patul de sus. O decizie greșită, dacă-mi permiți. Prima din noua ta viață, așa cum cea de furt de voturi și dezgropări de morți a fost prima decizie greșită, când a început să te doară-n cot de legalitate.

Patul de sus stă în aerul mai cald, iar vara e caniculă, așa se preconizează și acum în septembrie, când se apropie sentința. Plus că sus, lângă tavan, se strâng și toate mirosurile. Iar acolo nu mai e iz de parfum de doamne de la Videle, cumpărat din diurnă, de la duty free la Bruxelles, ci de șosete nespălate ale colegilor infractori.

Ca să nu mai zic că o cădere din pat noaptea, din cauza coșmarurilor inerente, poate fi la fel de dureroasă ca un baston luat în cap de un cetățen onest în Piața Victoriei, de la un jandarm în armură.

Cel mai important pentru sănătatea ta mintală e să te împaci cu ideea. Și e bine să te împaci chiar înainte de a te preda la secția de Poliție. Trebuie să gândești pozitiv: trei ani jumate – dacă nu cumva la apel se mai adaugă ceva, cum speră o Piață întreagă – trec repede. Iubirea ta, dacă ține la tine măcar cât Pelinel la vânzătorul de butelii, te va aștepta. O vei regăsi încercănată, cu riduri de la plâns, căci e greu să mergi singură la shopping în Brazilia, fără cardul lui Daddy, fără să se mai rujeze, deoarece buzele ei nu vor mai atinge delicat mustața flaușată, pe care obișnuiai să o ștergi discret, ca să nu creadă colegii că ți-a rămas sânge în canini.

Palatul tău te va aștepta, pustiu, asta dacă nu-i dai cheile băiatului, deși cred că din darul de la nuntă, acum își permite și el unul, ca să nu mai vorbim de mărunțișul luat pe vânzarea preventivă a celor 10 mii de porci.

Nu trebuie să te gândești la bunurile rămase de izbeliște, agonisite din sute de mii de salarii de bugetar, nu trebuie să te gândești la persoanele dragi pe care le-ai cunoscut, în timp ce celelalte dragi nu ți-au mai fost dragi, într-un mod de familie tradițională.

Trebuie să te canalizezi pe regăsirea sinelui. Cine sunt eu, te vei întreba de dimineața, de la deșteptarea cu sunete de baston petrecut peste zăbrele, și până seara, când se stinge lumina în timp ce mai vorbești la telefonul fix de pe hol. Când farfuria de tablă va zăngăni pe masă, te vei întreba: eu sunt acela pupat în fund de Codrin și de tot haremul de Teleorman? Sau sunt doar un biet cetățean care-a greșit, furând cât a putut

Nu încerca să sapi în perete, sperând să ieși precum Monte Cristo, zadarnic la săparea unui metrou în Drumul Taberei. Ci sapă în tine și întreabă-te: voi ieși mai bun?

Deși, sincer, după cum îmi dau seama din fișa ta și știe un popor întreg, ești doar un bandit fără scrupule, care o să rămână fără putere și-o să-l mănânce fript actualii aliați.

Cam atât la lecția filosofică de azi. Cum spunea și Plaut: homo homini lupus, omul este lup pentru om, dar și ăștia mai ajung la zoo, închiși! Sănătate!