Putere totală. Cine i se va opune? COMENTARIU LIVE

Orice putere care ajunge prea puternică riscă să devină discreționară și abuzivă, îmi încheiam, duminică seara, comentariul din studioul PRO TV, imediat după ce exit poll-urile au anunțat victoria categorică a USL la alegerile parlamentare.

Dacă lucrurile stau așa, USL are posibilitatea să obțină „supermajoritatea” în Parlament (66 la sută din mandate, cât să schimbe Constituția după cum dorește) fie prin votul politic, fie prin dezertări și racolări ulterioare de parlamentari. În prima situație, rezultatele finale, comunicate oficial de BEC, pot arăta că USL deține singură două treimi din Parlament și că nu mai are nevoie de niciun aliat ca să dețină majoritatea constituțională. Dacă nu reușește din prima, USL tot va obține această „supermajoritate” – care a devenit de 24 de ore o adevărată obsesie pentru Uniune – prin trădarea unui număr de parlamentari de la ARD și PPDD. În fine, oferta făcută UDMR duminică seara, de a participa la o majoritate parlamentară în scopul schimbării legii fundamentale, este un fel de asigurare suplimentară pe care Victor Ponta a încercat s-o obțină pentru realizarea acestui plan formulat încă din vară – cucerirea puterii totale în România.

Cine se va împotrivi la această Măgăoaie care se naște? Din păcate, în acest moment, opoziția este decerebrată. PDL, partidul rămas fără nume dintr-o strategie ineptă, se lovește de toți pereții, ca o găină fără cap, PPDD este o glumă sinistră iar Traian Băsescu este un personaj politic terminat care și-a consumat credibilitatea și tot sprijinul popular. Societatea civilă n-a existat niciodată în România: poți număra pe degetele de la o mână asociațiile oneste care chiar vor să facă un serviciu public, și nu vreo potlogărie pe bani publici sau europeni. Presa este într-unul din cele mai grele momente ale existenței ei postdecembriste: slăbită de criza economică, lipsită de energia și dorința de schimbare de acum 15-20 de ani, rece, cinică sau pur și simplu transformată în secția de propagandă a partidelor, presa și-a pierdut ea însăși din credibilitate și din rolul reformator pe care l-a jucat ani de-a rândul.

Din păcate, nu pot să acord USL prezumția de bună credință în gestionarea acestei superputerii. Liderii formațiunii câștigătoare, cocoțați pe votul popular, vor face în perioada următoare ceea ce fac toți politicienii de 20 de ani încoace când dețin puterea totală: ce vor mușchii lor. Tentativa din vară de cucerire a puterii totale în România, când au trecut cu bocancii peste legi și instituții și au încercat să schimbe regulile în timpul jocului, este de rău augur. În lipsa unor voci critice și credibile care să sancționeze derapajele democratice, singura speranță rămân partenerii externi ai României și – o să vă surprindă – Victor Ponta.

Victor Ponta, chiar cu al său dublu limbaj supărător, a fost totuși primul uselist care a încercat o reconciliere cu UE și cu Statele Unite, după dezmățul naționalist din vară. Premierul poate alege între a fi un Viktor Orban de care Europa să fugă ca de râie sau de a respecta angajamente, reguli și practici europene, chiar cu riscul de a fi impopular în fața propriului popor. De Victor Ponta depinde și limitarea accesului baronilor USL la resurse, atât cât să nu bată la ochi și să dăm onorabil în rapoartele de țară. De Ponta depinde și încetarea războiului cu președintele, evitând riscul de a fi din nou bizarii lumii: presiunile lui Crin Antonescu și ale sponsorului său politic, Dan Voiculescu, pentru cea de-a treia suspendare a lui Traian Băsescu vor fi însă imense.

De Traian Băsescu depinde doar ca această tranziție de superputere dinspre regimul său spre regimul uselist să se facă rapid și fără convulsii. Iar până în acest moment, Traian Băsescu nu a dat niciun motiv rațional pentru care să refuze să-l nominalizeze premier pe Victor Ponta – propunerea forței care a câștigat în mod corect și democratic alegerile.