Putin a ieșit din izolare, cățărându-se pe muntele de cadavre al ISIS

Liderul de la Kremlin a profitat de avantajul de a vorbi după președintele Obama, a reușit să împacheteze problemele Crimeea-Ucraina și să le expedieze repede, speculând impecabil contradicția din discursul antevorbitorului: denunțarea susținerii tiranului sângeros Bashar Al-Assad, dar disponibilitatea de a coopera cu susținătorii săi – Rusia și Iran în soluționarea crizei. Rusia și-a atins scopul: Bashar Al-Assad a devenit o parte a soluției. Mai mult, Putin și-a permis să le facă americanilor și aliaților lor un rechizitoriu dur cu privire la demersurile lor dezastruoase în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. 

Sentimentul e însă că Obama și Putin s-au înțeles înaintea acestui duel retoric – a se vedea și ultimele declarații ale Secretarului de Stat John Kerry, care – în câteva zile – s-a mișcat între cele două extreme: de la respingerea fermă a păstrării la putere a președintelui Siriei, până la ideea că ar putea rămâne în funcție, pentru o perioadă de tranziție.

Întrebarea „ce va fi după Al-Assad?”, în lumina experiențelor devastatoare din Irak și Libia, are sens. Doar că liderii lumii și-o pun prea târziu. 

De ce țin rușii cu dinții de Bashar Al-Assad? Nu e nici un sentimentalism la mijloc, ci nevoia de a demonstra țărilor arabe că, spre deosebire de Statele Unite (cazul Mubarak), Rusia e loială aliaților până-n pânzele negre ale autointitulatului Stat Islamic. De ce? Pentru că interesele lor în Orientul Mijlociu au nevoie de pivotul sirian.

La ora când scriu, se desfășoară întrevederea Obama-Putin, care însă nu mai poate schimba lucrurile: Putin pleacă de la New York victorios.