Ceea ce s-a petrecut azi-noapte la Paris – șase atacuri teroriste concertate – și răspunsul armat al autorităților franceze (poliția și jandarmeria, dar și armata scoasă în stradă) nu poate fi definit altfel, în momentul acesta, decât ca un război de gherilă urbană.
O mână de teroriști sinucigași au închis o țară.
Tragedia va schimba fundamental strategia de securitate a întregii Europe. Continentul nostru, dar și lumea întreagă, nu vor mai fi la fel.
O solidarizare rapidă, fără precedent a liderilor lumii – Obama, Putin, Merkel, Cameron, Ruhani, Netanyahu – poate fi un semn bun, un moment de emoție care măcar acum, în ceasul al treisprezecelea, ar trebui valorificat. Războiul asimetric cu terorismul trebuie abordat global, în perfectă coordonare.
Acțiunile militare ale coaliției conduse de Statele Unite (din care și România face parte) și acțiunile militare ale Rusiei în Siria, în care – luptând împotriva aceluiași inamic, autointitulatul Stat Islamic – statele ajung pe marginea conflictului unora cu altele – e momentul să înceteze.
Terorismul este o amenințare la adresa umanității și trebuie tratat ca atare, inclusiv de țările musulmane. Un răspuns integrat este greu de articulat pe termen scurt. Și nu înainte de a demara definirea și rezolvarea cauzele fundamentalismului islamic.
Îmi sună din nou în urechi întrebarea aberantă, periculoasă de-a dreptul, care atârnă, de ani de zile, sub textele despre Orientul Mijlociu: ce ne pasă nouă de partea aceea de lume? Ignorând-o sistematic, tratând-o mereu în cheia intereselor înguste și a sferelor de influență, iată că partea aceea de lume, cu ororile ei, a ajuns în inima Europei.