„Războiul” doamnei Dăncilă

Și așa mai departe, până ajungem la angelica doamnă Dăncilă. Ea -spre deosebire de Dragnea și Tăriceanu – n-are vreun motiv ca să-și revendice războiul dlui Toader cu Justiția. Supărarea ei e de natură abstractă, metafizică chiar. Revoltată și dezamăgită. Doar ea a primit ovații din partea echipei guvernamentale, aliniată ca la paradă, pentru filipica ținută în Parlamentul European. Acum, prestația ei e ignorată. ca și cum nici n-a fost acolo. Poate a fost un vis și atât.

Drept pentru care a mai dat citire textului compus de Neluțu, ghost-writer-ul cu care l-a procopsit Maestrul. Tot el i-a găsit și debușeu să-și exprime „revolta și dezamăgirea”. „Dezamăgită pentru că nu e drept și corect, câtă vreme argumentele României nu sunt luate în considerație. Am fost în Parlamentul European, am vorbit despre România, am adus în atenția Parlamentului European și a domnului Timmermans anumite lucruri pe care acum nu poate spune că nu le știe, mă refer la protocoale. Revoltată pentru că României i se cer lucruri de neacceptat… de exemplu să suspendăm imediat legile votate de Parlament și validate de Curtea Constituțională. Este o ingerință gravă în treburile interne ale unui stat membru. Nimeni nu are dreptul să intervină în procedurile de numire sau revocare a unor procurori”.

Are perfectă dreptate! Numai că dreptatea ei e defazată, e din timpuri revolute. De zeci de ani, suntem în altă situație, incomparabilă. Ceea ce scrie în rezoluția Parlamentului European a spus de nenumărate ori și Opoziția în Parlamentul de acasă. Ceea ce era imposibil de spus cu voce tare sub dictatură au scandat și sutele de mii de cetățeni nemulțumiți care au protestat în 10 august în fața guvernului. Guvernul doamnei Dăncilă, însă, o ștersese în vacanță, lăsând jandarmii să „dialogheze” cu protestatarii. Doamna Dăncilă se supără mistic pe europarlamentarii români care au votat buclucașa Rezoluție, căci „un bun român nu votează niciodată împotriva propriei țări… Este trist să vezi români împotriva României, așa cum am văzut în situația acestei rezoluții”.

Repet, aceste critici au fost auzite și în Parlamentul României.Și în Piața Victoriei. Dacă n-ar fi avut guvernul mintea în vacanță, spălam rufele murdare în familie. Dar cum PSD-ALDE s-au făcut că plouă, trebuie s-o facem acum asistați de rudele noastre.Sigur, și din vina noastră ne simțim tratați ca neamuri sărace, de rang secund. Altfel cum să fi sărit Finlanda să ne înlocuiască la șefia rotativă a președinției Consiliului UE? Ce, am ajuns bolnavul Europei? Doamne ferește! Avem resurse să depășim momentul de revoltă inutilă ca să mergem înainte. Președinția Consiliului Europei e un bun prilej.

În sfârșit, pentru a ne descreți puțin frunțile, îmi amintesc – apropo de războiul inegnuei Doamne – de Mircea Crișan. Într-una din corespondențele sale transoceanice, la „Vocea Americii”, și-a imaginat o dezbatere în Knesset-ul de la Tel-Aviv. În plină criză economică, unul dintre opozanții guvernului a venit cu ideea ca Israelul să declare război Statelor Unite. „Ai înnebunit?” l-a apostrofat majoritatea guvernamentală, „cum să batem noi America?” „Păi asta-i chestia. Ei ne ocupă și sunt obligați să aibă grijă de noi.”

Mai în glumă, mai în serios, se pare că un astfel de proiect bântuie nu numai mințile unora de la noi, dar și ale unor lideri europeni. E cazul proiectului de înființare a unei armate europene, cu care să ne apărăm (și) de aceeași Americă! Se vede bine că și frustrarea e molipsitoare. Adică sans-frontieres!