Realitatea, pânzele albe și academicianul Fute-Vânt

Am deschis însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu, nu doar cauza gurii lui spurcate. Mare om – la propriu și la figurat – căruia unii i-ar putea lipi eticheta de traseist politic. Ce trebuie să știți e că a ocupat înalte demnități, a fost unul dintre predecesorii Vasilicăi (președinte al Consiliului de Miniștri între 28 septembrie și 23 noiembrie 1939), dar mai ales a avut un strălucit condei de pamfletar. S-a războit cu Iorga, pe care l-poreclit academicianul Fute-Vânt; pe Gheorghe Tătărăscu îl alinta Guță Trâmbiță. Ale lui sunt, de pildă, formulele „guverne cu condicuță”, „buget de ananghie” și câte altele. Despre Alexandrina Balș zicea că rudele hrăpărețe „au moștenit-o de vie”. El a remarcat, în octombrie 1936: „s-a inventat cuvântul și o națiune nu mai cade singură”. Și tot el s-a dumirit înaintea noastră: „Realitatea întrece de multe ori în fantezia ei limitele pe care imaginația omenească nu le atinge decât cu sfială”.

Despre ce vorbeam? Despre vremea de acum 79 de ani. În București erau zero grade și a plouat. „Gerul posomorât, de parcă ar fi suflet de muscal,” ține Argetoianu să adauge.

Asta era pe 6 ianuarie. Pe 18, Argetoianu explica originea unor expresii. Nici nu bănuiți de unde vine „fumează ca un șarpe”. Din biserică: „fiindcă pe zidurile bisericii, balaurii vărsau foc, fiindcă în iconografia mai veche, șerpii erau reprezentați totdeauna cu limba scoasă, o limbă subțire, ce le ieșea din gură ca o țigară”. Știți din ce se trage zicerea „până în pânzele albe”? Simplu: „fiindcă la țară se albesc, în spălături succesive, țesăturile de in și de cânepă și se merge cu albitul după hărnicia femeilor – unele merg până ce pânza devine albă ca zăpada”.

Nu l-a iertat deloc nici pe Titulescu. Citează cu satisfacție din oficiosul guvernului polonez: „Dl. Titulescu este una din aparițiile cele mai neverosimile din timpurile de după război. Dacă, într-adevăr, politica sa a avut un fir conducător, acest fir nu pare să fi fost decât acela să încurce cât mai mult posibil garanțiile reciproce, ca la sfârșit să nu se mai descurce nimeni în ele. Dl. Titulescu nu s-a preocupat niciodată de valoarea practică a acestei politici. S-a mulțumit să joace un rol important și să-și satisfacă mania de a obține efecte teatrale. Cea mai sensibilă lovitură primită de dl. Titulescu e că a fost îndepărtat de la enormele fonduri de dispozițiune ce le avea la îndemână ca ministru de Externe. Luxul fără de care d-sa nu credea până acum că poate trăi și care-l așeza în rândul Nababilor Indieni nu era deloc potrivit cu resursele economice ale țării sale”.

Cum am ajuns la Argetoianu? Făcând greșeala să intru în bibliotecă.

foto: wikipedia