Referendum sau Halloween?

Publicat: 31 07. 2012, 20:43
Actualizat: 03 08. 2012, 15:16

Știți bancul cu iarna: iar n-au furat destul!

… În cimitirul „Viitorul sună bine”, pe 29 iulie a fost – ca de fiecare dată la vot – Ziua Criptelor Deschise. Azi noapte, Uniunea Scheletelor Civice a ținut adunarea generală de dare de seamă și bilanț.

       Ca să nu existe speculații despre cum am putut să mă strecor fără să mă observe nimeni, vă spun că arăt ca și cum aș fi mierlit-o de câteva săptămâni (vezi foto), încât m-am putut pituli lesne printre participanți.

       La astfel de adunări, spiritele se încing rău de tot, nu există ordine de zi și fiecare zice ce și când îi trece prin craniu. Îți trebuie doar iscusință ca să deosebești vorbitorii. E o hărmălaie participativă autentică, care uneori se lasă cu încăierări.

–        Ce-a fost asta? Referendum sau Halloween? tună unul mai experimentat.
–        E rău că am participat și noi, în număr mare? E singura ocazie când contăm!
–        Ia-o ușurel, că ești mai nou pe-aici. În fond, ăștia din ultimii opt ani ați fost livrați la noi, la „Viitorul…”, cu un statut ambiguu – nu vă mai numiți „morti” sau „repausați” sau „trecuți la cele veșnice” sau pur și simplu „decedați”, ci „ieșiți din sistem”.
–        Care-i problema? Spiritul civic e spirit civic. Am fost și la protestul papioanelor.
–        Acum vorbim despre referendum. Ați alterat rezultatul – pricepeți asta?
–        Noooi?
–        Voi. L-ați ajutat pe Băse să căștige!
–        Normal. Ce-ai fi vrut, să participăm la lovitura de stat? Voiai să ne dezgroape și să ne aresteze?
–        I love Ponta!
–        Nu te înțeleg! Dacă îl iubești, de ce n-ai ieșit la vot și te-ai mulțumit să fii doar pe listă?
–        Aș fi ieșit dupa ora 21, dar m-ar fi călcat autocarele! Contractul meu prevede, sub sancțiuni severe, că nu pot muri de doua ori. Viii au fost mai șmecheri! Dacă aveam și noi câteva dricuri electorale, altul era astăzi rezultatul. 
–        E prea târziu pentru lamentații! Să ne facem autocritica: nu ne-am organizat. Șova ne-a așteptat până după miezul nopții. Să ne fie rușine.
–        De ce să ne fie? Ce ne-a făcut nouă Băsescu? Ăstora mai vechi de opt ani, vreau sa spun…
–        Cum ce? N-am mai văzut o colivă ca lumea din guvernarea Tăriceanu!
–        Ne-a tăiat parastasele cu 15 la suta!
–        Ne-a dezbinat!
–        Ne-a jignit și ne-a disprețuit!
–        Pe noi nu, să nu exagerăm! De fapt, din epoca lui Băse o să ieșim mai țepeni, mai optimiști.
–        Lămuriți-mă și pe mine: Crin Antonescu…
–        E de-al nostru, a promis că se retrage, respetele mele!
–        Altceva am vrut să vă întreb. Crin Antonescu rămâne și el președinte, dacă se întoarce Băsescu?
–        N-am o Constituție la îndemână, că au îngropat-o la Parlament, dar  eu cred c-ar fi bine. S-ar termina tot scandalul, ne-am putea găsi și noi liniștea eternă, măcar până-n toamnă.