Reflexe din Epoca de Aur

De sus, din înălțimea funcțiilor de conducere a statului român, până jos, în inima străzii, este fascinant să vezi cum reflexele din vremea lui nea Nicu sunt vii și în ziua de azi. Capacitatea uimitoare a acestui popor de a-și conserva metehnele, fie că le-a deprins de la turci, fie de prin Balcani, nu se dezminte nici în cazul obiceiurilor din Epoca de Aur.

Premierul Victor Ponta este un tânăr politician ajuns la vârful lanțului trofic într-un timp pe care mulți îl consideră scurt și care a dat senzația că a reușit să pună cu botul pe labe baroneții din vremea cuplului de tristă amintire Iliescu-Năstase. Metehnele sale se trag însă tot din comunism. Domnia sa este mai preocupat să dea bine la televizor și în presă, decât să își facă treaba pentru care a fost ales și este plătit să o facă: aceea de a guverna.

Ceaușescu și aparatul său de partid erau obsedați să aibă un simulacru de presă, care să le ridice în slăvi realizările sau, de cele mai multe ori, să le inventeze. Ponta și aparatul său guvernamental au deja o televiziune de partid care face asta, ba chiar și un trust de presă care dă din coadă atunci când nu mârâie pe limba liberalilor, iar în rest Guvernul bagă cărbuni puternic pentru a cultiva o astfel de presă de casă.

Dovada cea mai recentă că există o preocupare sistematică față de acest subiect la Guvern este și scrâșnetul din dinți al proaspătului comunicator al lui Ponta, sociologul Mirel Palada, care a calificat ziarul Gândul și agenția de presă Mediafax ca având o „coloratură critică, de multe ori vehementă și nenecesară la adresa Guvernului”, precum și „o agendă antiguvernamentală” pe care domnul Palada le-a dibuit „în maniera în care fac decupajul din realitate” și din „analize de conținut”.

Supărarea a venit pentru că jurnaliștii Gândul și Mediafax au „decupat” cam „vehement” și chiar „nenecesar” o realitate tristă: guvernul domnului Ponta ia în calcul majorarea cotei unice de impozitare a veniturilor, pentru a-și acoperi neputința și a astupa găurile de la buget.

În perioada recentă, premierul Ponta nu a fost însă preocupat că guvernul pe care îl conduce stă în capul mesei numită România cu o gaură de vreo 6 miliarde de lei (aproximativ 1,5 miliarde de euro) în buzunare, provenită din faptul că aparatul de stat gestionat de USL este incapabil să colecteze banii la buget așa cum singur și-a calculat că o va face, precum și din faptul că economia României gâfâie ca un animal de povară obosit.

Nu, nicidecum, în perioada recentă premierul Victor Ponta a fost mai preocupat să își aștearnă călduț pentru vizita în SUA, acolo unde a fost primit de vicepreședintele american Joe Biden. Premierul Ponta a fost mai preocupat să facă balet suav pe subiecte dure precum exploatarea aurului sau a gazelor de șist, precum și să bage gunoiul sub preș în cazul intervenției în numirile ierarhice de la DNA, mai degrabă de frică să nu își taie singur craca americană de sub picioare.

Păstrând proporțiile, cam așa făcea și Ceaușescu. Își tocmea agenda internă, făcea simulacre de democrație, se oțăra la sovietici sau ascundea deținuții politici ca să fie primit în Occident, la marile case ale democrației. Nea Nicu și Elena plecau să se plimbe cu caleașca la Londra sau să se pozeze cu Mickey Mouse la Disneyland-ul putrezilor de americani, în timp ce în țară găseai șampanie Zarea și conserve cu spanac la alimentară, iar lumea se călca în picioare pentru o pâine sau o sticlă de lapte.

Victor Ponta nu s-a dezmințit în SUA. A transpirat câteva minute alături de Ghiță Mureșan, în amintirea tinereților sale de baschetbalist. Poate ar fi avut mai mult noroc și ajungea să tropăie pe teren chiar cu Biden, dacă era deprins cu fotbalul american sau baseball-ul, sporturi la care se pricepe și vicele american. Oricum, acestea au fost primele informații despre vizita istorică, iar imaginile respective au împânzit și site-ul Guvernului, devenit de ceva vreme un fel de copie mai sobră a blogului personal al lui Victor Ponta. Obsesia sa pentru a da bine în presă s-a mai văzut o dată: primele comunicate ale Guvernului către țară au cuprins programul aparițiilor lui Ponta la televiziuni, nu ce s-a discutat cu oficialii americani.

Paralela Ponta-Ceaușescu nu ține însă prea mult. Nu există riscul ca Ponta să plece în vreo vizită istorică, bine scoasă din proporții de presa „nevehementă”, iar în țară să izbucnească vreo revoluție, pe scenariul Iran-22 decembrie. Cine să o facă? Jos, în stradă, disidenții din ziua de azi te fac să râzi.

Reflexele din Epoca de Aur s-au transmis doar pe jumătate la cei care demonstrează de aproape două luni pe teme ecologiste și care de multe ori derapează către naționalism sau anti-corporatism. Protestul e un lucru bun, chiar și când pică în derizoriu. Nea Nicu nu ar fi permis așa neobrăzare tineretului său spălat pe creier, pe când jandarmii domnului Ponta l-au permis cât se poate de democratic.

Zilele trecute trei lideri care nu vor să fie numiți lideri, pentru că Piața nu are nevoie de lideri, ca să nu fie manipulată, și-au dat din nou măsura. Universitarul Claudiu Crăciun, tânăr cu apucături proletare și totodată patron de cârciumă în centrul Capitalei, a pozat în fața camerelor tv, alături de alți lideri care nici ei nu sunt lideri, drept victime politice, drept disidenți persecutați. „Asociația Viitorilor Deținuți Politici” scria pe cearșaful lor, în culori pentru salvarea Roșiei Montane. Anchetă politică, scria neliderul pe Facebook.

Nobile idealuri, nu-i așa? Trei tineri revoltați, indignați, care au mobilizat mii de oameni în stradă, fac pe victimele politice după ce au fost prin preajmă când s-a spart un parbriz. Chit că era parbriz de ministru, unul dintre cei mai gogomani care au păstorit vreodată Cultura și Patrimoniul de stat, așa cum este Daniel Barbu. În loc să își asume faptul că revolta lor a avut un prim efect practic, fie el și un parbriz spart, liderii nelideri au râs speriați și au căzut ca fotbaliștii la fault, atunci când poliția i-a luat la întrebări despre un act de vandalism.

Reflexul sănătos de disidență de pe vremea lui nea Nicu a rămas viu. Maniera de punere în practică a început însă să miroasă urât. Măcar Adrian Năstase a ajuns deținut politic, în viziunea trustului de presă al lui Dan Voiculescu, după ce a fost condamnat pentru un mecanism de fraudă de partid de vreo 1,5 milioane de euro, nu după ce a spart niscai ouă la Cornu. Intrat vremelnic sub oblăduirea domnului profesor Voiculescu, la revolta din 2012, lui Claudiu Crăciun se pare că i-a plăcut ideea cu deținuții politici, doar că nu s-a prins că ea funcționează doar în liga mare a mârșăviei, nu atunci când te joci cu petul. Totuși, dă bine la televizor, iar dacă modelul funcționează cu succes tocmai sus, la Guvern, de ce nu ar merge și în stradă?

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK ANDREI LUCA POPESCU