Da” pe Nelson Mondialu – figură emblematică a tranziției de cositor, care se rupe-n fișicuri și-și aprinde trabucul cu hârtii de 500 – îl știți?
Azi-noapte a întâmpinat cu emoție Noul An, în capot cu diamante și cipici din blană de pisică birmaneză.
Două repere am avut (tot holbându-mă la televizor, în loc să conspectez „Critica rațiunii practice”) – cum vine 2015 în Kiribati și cum vine la reședința oficială a lui Nelson. În Kiribati – mai subțire, la reședință – cu lăutari, cu văduva lui Clicquot, perinioane, piștocuri, fudulii de berberiță, icre de Mancurția, murături Verzace, alea-alea, sârba-n si minor: „Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamu, nu acu și nici la anu, să trăiesc și mult și bine, să uite moartea de mine, să-mplinesc suta de ani, în ciuda l-ai mei dușmani”.
A fost cel mai an greu pentru toți, dar mai ales pentru parlamentari (câți nu i-a dosit DNA): să-ți dedichezi doo zile pe săptămână votând legi, benoclându-te ca hipnotizat la degetul unuia, care-ți arată cum stă treaba – aș vrea să vă văd pe voi dacă reușiți, fără să v-apuce pandaliile.
Băse și-a perdut imunitatea.
Ponta a dăruit masa cu un doctorat. Ar trebui să ne întrebăm, la rândul nostru, nu ce poate face Educația pentru noi, ci ce putem face noi pentru Educație: măcar o diploma de BAC măsluită să restituim fiecare poporului.
Noul Președinte și-a smuls din suflet câteva vorbe și ne-a urat normalitate. Cum o mai fi aia?