Prima pagină » Puterea Gândului » Revoluția și reforma „grupului Dubai”

Revoluția și reforma „grupului Dubai”

Revoluția și reforma „grupului Dubai
Nici nu se născuse bine ideea de „revoluție" după prezidențiale, că Sebastian Ghiță s-a și orientat. Și a făcut-o după logica după care se conduce atunci când vede câte un contract mănos cu statul: ce-i al vostru e al meu. Și din ce-i al meu o să-i dau și lui Ponta. Așa s-a născut originala revoluție „anticomunistă" din PSD, a băieților rapace din deja celebrul grup Dubai.

Nici nu se născuse bine ideea de „revoluție” după prezidențiale, că Sebastian Ghiță s-a și orientat. Și a făcut-o după logica după care se conduce atunci când vede câte un contract mănos cu statul: ce-i al vostru e al meu. Și din ce-i al meu o să-i dau și lui Ponta. Așa s-a născut originala revoluție „anticomunistă” din PSD, a băieților rapace din deja celebrul grup Dubai.

„Jos Iliescu!”, s-a trezit omul lui Ponta strigând în liniștea dimineții, pogorâtă peste Kiseleff după noaptea cuțitelor lungi, care tocmai tăiaseră, din amigdale, limbile ascuțite ale celor trei ceasuri rele – „Marean, Mircea și Dănuț, dușmanii lu Victoruț”.

Acuma, după ce barcagiii Ponta și Dragnea au aruncat peste bord trioul vinovaților de serviciu, trebuia să vină și „tânărul” Ghiță cu un anticomunism de operetă. La cât de talentat este în practica jongleriilor cu milionașele contribuabilor, Ghiță s-a dovedit însă teribil de urechist în teorie, amestecându-i într-un talmeș-balmeș pe Marx cu Eliade în stilul tabloid pe care l-a patentat la televiziunea lui. Mogulul România TV l-a mușcat de ideologie pe însuși mogulul stângii românești postdecembriste, Patriarhul Partidului, la care și astăzi activul se închină ca la sfintele moaște. Ce eroare de judecată!

Ghiță pozase până ieri numai contur, ca marii 007; ca toate eminențele cenușii ale mărețelor organizații; ca prestidigitatorii cu vocație, cu șpil, cu diplomație; omul uns cu toate alifiile, groparul lui Vântu, în dealurile Moldovei, finanțatorul de partid din banii de stat, și câte și mai câte.

De-odată, Ghiță, cu vocea-i ca scârțâitul de portiță, i-a cerut, subțire, lui Iliescu să plece-acasă. „Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se așează la fiecare ședință lângă președintele PSD avem o problemă – nu una personală, una de percepție: anume că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu și generația sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul ca Ion Iliescu sa se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD”.

Oare ce-o fi crezut împuternicitul, că-l poate disloca pe Iliescu din cremenea partidului? Să nu se fi gândit că ieșirea lui la rampă îi taie definitiv craca de sub picioare lui Victor Ponta? Ce-o să zică poporul PSD despre Pontaghiță? Adică nu numai că a pierdut lamentabil alegerile pe mâna lui, nu numai că-l doare în bașcheți de această umilință a tuturor pesediștilor, plecând la disco în Dubai, dar se mai și leagă de lucrurile sfinte din Partid.

Să nu fi fost în stare Pontaghiță să simtă că actuala conducere, asta „tânără și responsabilă cu finanța”, n-are nicio legătură cu poporul pesedist? Că e ruptă de partid și că trăiește într-un turn de fildeș?

Să nu fi înțeles că legătura dintre electorat și partid nu se construiește cu aroganță, cu fițe, cu amenințări, cu bani, ci prin comunicare directă, cu vocație socială, fără fățărnicie și perversitate?

Să nu fi avut habar că, dacă te iei în piept cu Ion Iliescu te bate cu doctrina în cap, până vorbești singur? Să nu fi calculat că, din punct de vedere ideologic, omul este imbatabil și chiar și acum este liderul poate cel mai popular în Partid? Într-un mod ciudat, Partidul întotdeauna i-a iertat lui Ion Iliescu bubele trecutului, iar cei care au încercat să-l doboare, precum Ioan Rus sau Mircea Geoană, au plecat mai devreme sau mai târziu să facă tușa.

Sigur, „comunistul” Ponta trebuia să devină peste noapte „anticomunist”, iar Sebi Ghiță, înțelegând sensul revoluțiilor din zilele noastre, s-a aruncat cu o incendiară asupra lui Iliescu, cel mai „comunist” din Partid. Ghiță s-a pârlit: strategia trădează o inteligență la fel de mare precum cea din campanie cu Iohannis care a vândut copii pentru organe.

Ponta, Ghiță și cu Dragnea, învinși în primul rând de propriile prostii și aroganțe, sunt vinovați și direct răspunzători pentru eșecul în fața lui Iohannis. Nu altcineva, ci exact așa cum le-a spus-o Iliescu în față: „Acum se conturează la vârful partidului scuza că Victor Ponta ar fi pierdut pentru că eu aș fi comunist, ceea ce ar afecta imaginea partidului. Este o mizerie, și un act de lașitate, lucruri pe care nu le pot înțelege și accepta. Cu explicația asta toți cei care trebuie să-și asume responsabilități pentru insucces sunt exonerați de orice raspundere. Fuga de răspundere nu este o soluție”. Un mesaj care până la urmă va ajunge la fiecare activist PSD.

Replica lui Ghiță ne scutește de orice alt comentariu: „Am fost fraieri. Habar nu am avut că oamenii ăia sunt interesați de România și votează. Credem că suntem deștepți. Nu am fost. (…) Nu am știut. Am crezut că, de la 150.000, vor veni 250.000″.