Rictusul președintelui Iohannis

A spus NU unui număr mai mare de 1785 de refugiați, NU rămâne. Acesta va fi mandatul României la reuniunea de luni a  Consiliului de Justitie si Afaceri Interne: NU.

Cu calm și civilitate, pe buze cu obișnuitul său rictus, Klaus Iohannis nu acceptă cote obligatorii.

Dacă cumva iscusiții săi consilieri l-au menajat, îi fac un pustiu de bine și îi spun eu: plafonul acestor cote obligatorii va crește, astfel încât e foarte posibil ca, până la sfârșitul anului acesta sau până la jumătatea anului viitor, să depășim cifra alocată de 6351 refugiati. Câtă vreme conflictele armate din Orientul Mijlociu nu se vor stinge, iar taberele de refugiați din Iordania, Liban, Turcia nu-i mai pot încăpea, tot mai mulți oamenii vor fugi spre Vestul nostru înstărit, pașnic și primitor. 

Pătruns de valoarea fundamentală a europenității, omenia, președintele României gafează cu empatie: „Aici nu vorbim de cifre. În primul rând vorbim de oameni și nu de piese care trebuie numărate”.

Oamenii se cer numărați, triați, înregistrați, ca să poată fi împărțiți între țările Uniunii Europene, conform unor criterii foarte precise: populație, PIB, rata șomajului etc. României – care până mai ieri se lăuda că e noul „tigru” al continentului – atât i-a revenit, deocamdată, bob numărat.

Tocmai fiindcă vorbim despre oameni care au scăpat din ghearele morții și cer adăpost, poziția îmbățoșată a președintelui Klaus Ioahnnis va fi fiind pe placul xenofobilor de conjunctură, însă României acest tip de solidaritate condiționată îi poate periclita, pe termen mediu, poziția în Uniunea în care cu noroc chior am fost primiți în 2007.