„Români, pretindeți că sunteți italieni! Englezii nu-și vor da seama”. Chiar așa?

Mare dreptate a avut acela care a spus că o nenorocire sadea e posibilă doar atunci când mai multe cauze sunt convergente. Iată, deci, faptele care converg spre generarea xenofobiilor europene, britanice, în special, în contra noastră.

Criza socială. Intoxicarea. Prezența, de ani buni, în decorul londonez, a unui număr important de cetățeni români abrutizați, certați cu legea și cu bunul simț, cu orice formă de educație, civism și cultură – indiferent că sunt români, romi, maghiari, moldoveni, turci, tătari, machidoni.

Cu siguranță, nu doar scursura dâmbovițeană s-a revărsat în Tamisa. Români cinstiți, inteligenți, demni și talentați au ajuns, la rându-le, pe Insulă. Doar că aceștia au fost integrați, înghițiți de turbionul cetățenilor corecți, politic și social. Au devenit „de-ai casei”: cuminți și anonimi.

„Deliciul” englezilor și al tabloidelor britanice, ca și al celor franțuzești, nemțești și olandeze l-a făcut scursura; taberele de inadaptați, „devastarea” sistemului social; fructificarea, până la ultima consecință, a naivității „aborigenilor” democrați; cerșitul plin de tupeu și aroganță; crima; jaful.

Aceasta e imaginea românului pătrunsă în porii conștiinței cetățeanului UK.

Criza economică. Marota: spaima englezului mediu, amenințat de spectrul sărăciei, al șomajului, de „valul polonez, acaparator”. Reducerea numărului locurilor de muncă. Recalibrarea, reevaluarea unor meserii bune cândva doar pentru „servitorii imigranți”. Desantul a milioane de români în economia britanică.

Criza politică. Apariția, pe acest fond social, a discursului extremist și xenofob, propagat de formațiuni naționaliste, precum „UK Independence Party” (UKIP), în încercarea de a-și adjudeca „încrederea electorală” a celor ultrasensibilizați, a îngroziților, a speriaților de tsunami-ul românilor, care va sparge zăgazul metropolei, al regatului, al imperiului, chiar din prima zi a lui 2014.

Ca o consecință perversă a unui atare discurs înfierbântat, liderii conservatori, premierul David Cameron însuși, în loc să pretindă moderație, echilibru și calm englezesc, intră turmentați în jocul naționaliștilor, arătând cu degetul către „românii” invadatori, anunțând legiferarea și punerea în operă a unor „zone de protecție”, fiind pe punctul de a crea o desăvârșită isterie britanică.

Criza UE. Slăbiciune, teama organismelor europene de a impune un punct de vedere coerent și fără echivoc, în privința migrației, a drepturilor fundamentale ale cetățenilor săi, fără discriminare. Neliniștea și duplicitatea în fața vocii tot mai „groase” a euroscepticilor britanici, care cer ieșirea regatului din UE. Un compromis care va conduce la apariția precedentului periculos.

Lipsa de vână a guvernului și diplomației de la București. Moderația nejustificată, teama premierului român de a-și spune punctul de vedere, politic și diplomatic, față cu isteria și exagerările unor politicieni britanici. Justificarea tăcerii printr-o invocare a consecințelor „luptei politice de la București”. „Ar trebui să vorbim frumos noi despre noi, să nu ne mai înjurăm între noi. Acest război intern afectează cel mai rău, dacă ne vorbim urât. Începutul ar fi să ne vorbim noi bine despre noi”. Dispariția demnității naționale.

Umorului englezesc vs imaginea lui Victor Ciorbea

Iată, în consecință, relele care converg spre nenorocirea de a fi dovediți, noi, românii, drept klingonienii Europei.

Ce ne-a rămas de făcut? Ce putem face?!

Întrucât sfatul lui Ponta e de prisos, diplomația noastră e moartă-n coteț, umorul românesc e prea fin pentru englezi, nu ne rămâne decât să luăm în calcul îndemnul pe care ni l-au dat cei de la „The Economist”: „Pretindeți că sunteți italieni! Nimeni nu își va da seama că lucrurile nu stau chiar așa”.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK MARIAN SULTĂNOIU