„Victor, ce vrei tu să faci pentru România?”, l-a întrebat glumețul Biden pe premierul român pe care l-a avut oaspete. Ponta: „i-am spus ‘anul viitor nu se va întâmpla nimic, dar din 2015 cred că România va fi alături de toate statele europene, pentru a avea o poziție coordonată cu partenerii noștri'”.
Scriam, în urmă cu mai bine de un an, după ce 17 europarlamentari români au votat cam în șoaptă (povestea, AICI) un raport care cerea Bucureștiului să recunoască statalitatea Kosovo, că existau, la acea vreme, multe semne că lucrurile se schimbau în jurul granițelor noastre și că România nu va avea de ales și va recunoaște, probabil imediat după 2014, independența Kosovo.
Gând la gând cu bucurie. Premierul spune, la Washington, după ce ni s-a arătat iar obrazul pentru această problemă nerezolvată (la fel făcea și Hillary Clinton anul trecut), că întocmai așa vom face: vom recunoaște independența Kosovo în 2015. Surpriză? O greșeală geostrategică? Un precedent periculos pentru Ținutul Secuiesc? Niciuna.
Știți care sunt două dintre ultimele state ale lumii care au recunoscut ceea ce noi considerăm, din 2008, drept „un act ilegal”? Thailanda și El Salvador. Desigur, nu sunt de pus sub semnul întrebării interesele geopolitice ale thailandezilor și ale cetățenilor din El Salvador în Kosovo, însă parcă totuși mai mult ne-ar privi pe noi să facem ceea ce deja este doar o formalitate, dar o formalitate care frânează evoluția Serbiei și a Kosovo către o integrare europeană. Fără această integrare, Uniunea Europeană va avea în ograda ei o gaură neagră foarte periculoasă formată din cele două state, după cum foarte bine avertiza în urmă cu doi ani acest policy brief al Centrului Român de Politici Europene (CRPE) și Barcelona Centre for International Affairs (CIDOB). O gaură neagră la granița cu România. Dintre toate cele cinci state UE (Slovacia, Spania, Grecia, Cipru, România) care nu recunosc Kosovo, pentru România este cel mai periculos să mențină această politică națională, contrar evoluțiilor diplomatice și politice din ultimii ani. Dacă aceste două state nu se dezvoltă și nu sunt stabile și sunt măcinate de conflict, va fi un conflict la granița noastră, iar riscul de a se ajunge la așa ceva este mai mare decât riscul proclamării autonomiei Ținutului Secuiesc.
Poziția României de a nu recunoaște independența Kosovo de la început, în 2008, a fost prudentă, înțeleaptă poate. Febra momentului nu trebuia alimentată în plan intern, unde trăim cu această perpetuă frică a creării unui precedent pentru secuime. Acum, însă, nu mai avem niciun motiv să mai facem asta. În ciuda celor cinci ne-recunoscători, negocierile Belgrad-Priștina-Bruxelles au avansat, discursul politic s-a maturizat și s-a mai ușurat de înflăcărarea naționalistă inițială, pentru că toți actorii implicați au înțeles că e, vorba americanului vizitat de Victor Ponta, win-win situation. După atâția ani în care am spus că statul Kosovo nu există, el s-a mai stabilizat, s-a mai maturizat și a evoluat. Cel mai important, e tot aici, de la Timișoara, pe hartă în jos.
Ne temem prea mult că vom oferi pretext pentru separatiștii etnici maghiari. Dacă voiau cu adevărat să facă o enclavă în mijlocul României, o făceau din 2008, când și-a proclamat Kosovo independența, și până acum.
Dar să nu se lase nimeni amăgit. Nu vom recunoaște independența acestei provincii pentru că nu vom avea alt președinte (până și actualul șef de stat și-a temperat „nu”-ul). Cred cu tărie, de mai bine de un an, că, după 2014, post-alegerile europene și date fiind negocierile Serbia-Kosovo-UE, România se va alinia politicii europene și va recunoaște acest stat format – spune Curtea Internațională de Justiție – legal. Sunt presiuni prea mari în această direcție. Sunt, în același timp, prea multe motive și interese. „NU”-ul nostru a fost notat, s-a înțeles până acum că nu ne place independența declarată de Kosovo. După aproape șase ani, putem să mergem mai departe și să ajutăm această regiune europeană să se dezvolte.
România va recunoaște independența Kosovo. Acum, începem să o știm și noi.
Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis