Prima pagină » Puterea Gândului » România – doar în discursurile demagogice ale liderilor de la București

România – doar în discursurile demagogice ale liderilor de la București

România - doar în discursurile demagogice ale liderilor de la București
Continuă lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos.

La ora când scriu, Donald J. Trump a aterizat, după ce azi-noapte (ora Washingtonului)  își aruncase buzduganul: „Will soon be heading to Davos, Switzerland, to tell the world how great America is and is doing. Our economy is now booming and with all I am doing, will only get better…Our country is finally WINNING again!”. (Curând ne vom îndrepta spre Davos, Elveția, pentru a spune lumii cât de mare e America și cât de bine o duce. Economia noastră este acum în plină expansiune și, cu tot ceea ce întreprind, va merge doar spre mai bine… Țara noastră finalmente CÂȘTIGĂ din nou!). Tweetul ăsta trebuie să fi zgâriat rău urechile globaliștilor. E ca și cum ai spune elitelor adunate la Davos să-și găsească altă distracție.

De altfel, ieri, în speech-urile lor, și președintele francez Emmanuel Macron, și cancelarul Angela Merkel au polemizat (deloc subtil) cu ceea ce toată lumea bănuiește că va spune Trump. Cel dintâi a vorbit despre necesitatea gobalizări și a unui nou multilateralism, iar doamna Merkel a insistat asupra faptului că nu protecționismul este răspunsul. (Mai explicit a fost Macron în urmă cu două săptămâni când a vizitat China, anunțând era post-americană).

Premierul Bejamin Netanyahu (însoțit, firește, de Sara), în așteptarea unei întâlniri cu Donald J. Trump, face lobby neobosit pentru denunțarea Acordului nuclear cu Iranul. Cu toată simpatia și cu reală preocupare pentru securitatea Israelului, cancelarul Merkel nu i-a dat nici o speranță.  „Ea a spus că a înțeles preocupările noastre cu privire la Acordul nuclear, deși nu este în mod necesar de acord cu modul în care noi dorim să gestionăm asta”, a declarat premierul după întrevedere.

Nici cu statutul Ierusalimului n-a avut mai mult succes în fața președintelui Franței, care l-a asigurat că politica țării sale  rămâne aceeași – două țări, ambele cu capitala în Ierusalim (palestinienii în Est și israelienii în Vest).

(De la Davos, anul acesta, au lipsit – ostentativ – oficialii iranieni).

Nu mă mai întristează că România nu e acolo și că, de pildă, Bulgaria este. M-am împăcat cu gândul că nu contăm, pentru că nu are cine și cu ce să ne reprezinte. Despre ce am putea vorbi lumii, când nu avem încă un proiect de țară? Zilele trecute, la întâlnirea cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București, președintele României a rostit același discurs plin de banalități reșapate sau de afirmații total rupte de realitate, precum acestea: „(…) avem legitimitatea să participăm alături de al Uniunii la consolidarea sa, mai ales alături de Germania și Franța, pentru a avea, în final, o Uniune puternică, mai aproape de cetățenii europeni, capabilă să asigure securitatea și prosperitatea acestora. Pentru ca această consolidare a Uniunii să fie legitimă și să reușească, ea nu se poate face doar de către și cu statele din vestul Uniunii. România poate fi în acest scop. Nu poate exista alternativă la această opțiune de alăturare la . Orice altă variantă – de a dezbaterii sau de alt tip – este contrară pe fond aspirațiilor, intereselor și valorilor pe care, în mod constant, țara noastră le are, le urmărește și le proiectează. Este, de aceea, nevoie de un concept al consolidării construcției europene, care să excludă nuclee de integrare rezervate doar unora sau cercuri concentrice exclusiviste, ori mai multe viteze, fără posibilitatea de a mai prinde din urmă viteza ”.

Ieri, la Davos, președintele Macron a repetat ceea ce spune demult: Uniunea Europeană a trebui să se miște spre viitor cu mai multe viteze, astfel încât „cei care nu doresc să meargă mai repede să nu-i oprească pe cei ambițioși”.

Nu mai e nimic de adăugat.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?