România în epoca post-Băsescu. Descălțare și despoșetare

„Rugați-vă pentru mine”, i-a spus Leon Panetta, ministrul american al Apărării, Papei Benedict al XVI-lea, în ianuarie, la finalul audienței private, după ce i-a sărutat dreapta. Cei doi au vorbit, probabil, despre război și pace.

Nu știu dacă Traian Băsescu, un președinte tragicomic de la marginile Uniunii Europene, i-a cerut același lucru Suveranului Pontif. Sau dacă, după audiență, a reflectat la metamorfozele Puterii.

În timpul acesta, la Roman, lansându-și candidatura la șefia PDL, Elena Udrea dădea „startul perioadei post-Băsescu”.

Nici Monseniorul Tarcisio Bertone, Secretarul de Stat (primul ministru) al Vaticanului, nici cardinalul Dominique Mamberti, Secretarul pentru Raporturile cu Statele (ministrul de Externe, un respectabil arabist), amfitrionii de astăzi ai lui Traian Băsescu – (amândoi exegeți fini ai puterii lumești) – n-ar înțelege meandrele concretului politic românesc.

Descălțată și despoșetată, Elena din Roman a fost unsă oficial urmașa lui Traian – pofta ce-a poftit, încă de pe vremea când rămăsese grea cu Puterea.

Convenția PDL – un partiduleț care, deocamdată, vorbește singur – din martie 2013 e de pe acum câștigată, cu condiția ca în sala de plen să răsune, din difuzoare, encomioanele din noiembrie 2010. Cel mai aripat, de departe – al lui Teodor Baconschi (fost ambasador la Vatican).

Ironia istoriei capătă mereu, pe plaiurile carpato-băsesciano-pontice, accente de comedie bufă.