România, în președinția rotativă a UE – agent de lobby pentru Israel?
Doamna Dăncilă, premierul Guvernului Dragnea, s-a repezit astăzi până la Ierusalim, pentru o „vizită de lucru” de câteva ore, care probabil că ar fi fost trecută în agendă, dacă ar avea o agendă.
Știrea că a trecut pe acolo am aflat-o întâi nu din surse oficiale de la București, ci de pe conturile de Twitter și Facebook ale prim ministrului Netanyahu. Abia apoi informația a fost ridicată și pe site-ul Palatului Victoria. În comunicatul de presă, subiectele abordate sunt aceleași de la ultima vizită, de parcă cei doi s-ar fi revăzut să fixeze ideile. Singura noutate – ședința comună a celor două guverne, amânată din vara anului trecut, va fi reprogramată „în prima parte a acestui an”.
Ce postează Bibi: „O întâlnire excelentă astăzi cu premierul României, Viorica Dăncilă. Relațiile dintre Israel și România sunt excelente, iar acum le vom întări și mai mult!”.
La începutul întrevederii, de față cu jurnaliștii israelieni, prim ministrul de la Ierusalim i-a cerut prim ministrului de la București să oprească „deciziile rele ale Uniunii Europene” împotriva țării sale. (Doamna Dăncilă a răspuns cu un sincer „senc iu very maci”).
Va accepta România, în exercitarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, să se transforme în agent de lobby pentru Israel, cum îi cere Netanyahu? (Asta pare să fi fost principala temă a discuțiilor dintre cei doi înalți oficiali).
Oricare ar fi prețul promis pentru acest demers, România nu e deloc pregătită să facă acest joc subtil și foarte periculos între Uniunea Europeană și Israel, în care intră inevitabil și America lui Trump.