România la 100 de ani. O țară demnă de o lovitură de stat mai bună

Întrebare: Care-i faptul, cuvântul, chestia cea mai relevantă pe care o puteți spune despre România Centenară!? Cum ați cataloga-o, cum ați găsi-o pe minunata noastră țară la 100 de ani de când niște oameni au făcut-o Mare/Dodoloață!?

Praf. Fucked Up. Dezbinată. În război. Proastă de bubuie (citește de patru ori mai puțin ca vecina Bulgaria). Blocată. Păcat că-i locuită. Tristă. Toxică. Părăsită de români. „Ce-au produs bunicii au făcut praf nepoții”. Incompletă – fără Basarabia și Bucovina. Condusă de slugi și hoți. În derivă. Dezbinată. „Prea puțin oxigen, prea mult balast”. „Epocă de aur a imposturii.” Plină de ură. Îmbătrânită. Ideologizată până la exasperare. Lipsită total de mândrie.

Sunt o parte din răspunsurile venite la această întrebare pusă spontan de scriitorul Călin Tudor Zarojanu pe fb.

O țară atât de prinsă în războiul româno-român, încât, uneori, parcă-ți dorești să fie ocupată, pentru ca toți să luptăm împotriva unui dușman comun, altul decât cel aborigen. Astăzi, la 100 de ani de la cel mai glorios moment istoric românesc al secolului XX, România este pemodul „Autodistrugere”. Și o mână de oameni se străduie s-o salveze

Campioană în toate topurile negative europene, România pare azi mai imposibilă decât a fost vreodată în ultimii 28 de ani. Ireconciliabilă, cu o Constituție care nu permite alegeri anticipate, cu o cantitate de procese pe rol mai mai mare decât în orice țară europeană, raportată la numărul de cetățeni, cu cea mai mare imigrație intelectuală din lume, cu cel mai prost guvern și premier PSD, care a schimbat peste 20 de miniștri și premieri, cu o administrație blocată cvasitotal, fără forță de muncă, cu o Justiție și o Presă aflată în război total politic, cu cele mai multe păduri furate, cu cei mai mulți securiști pe cap de locuitor din UE, cu un președinte slab și neconvingător, cu o generație post Colectiv care urăște tot ce s-a intâmplat înainte de Colectiv, cu cei mai depresivi și puțin zâmbitori cetățeni din UE, cu o Opoziție isterică care votează de-a valma împotriva tuturor proiectelor propuse de Putere, ba chiar și împotriva României în Parlamentul European, cu o masă de pensii speciale mai mare decât totalul pensiilor civile, cu o Capitală în top trei mondial al aglomerărilor urbane și cu un infringement pentru aerul respirat, cu denunțuri la fiecare oră între cetățeni și instituții, care au făcut ca toate instituțiile și oamenii să se bată cu toate instituțiile și oamenii, cu o Uniune Europeană ostilă, care ne tratează ca pe ultima găină din aprozarul integrării…

Și lista este „work in progress”

Pur și simplu, România este o țară de pacienți care s-au luat la bătaie. O țară de infarct. Da, țara cu cele mai multe infarcturi din UE.

Iar una dintre știrile acestei săptămâni este mai relevantă în expresivitatea ei decât tot ce se-ntâmplă trist în jurul nostru:

„Elevii de nota 10 la BAC au plecat din țară! La ceremonia organizată la Sectorul 1 au venitdoar părinții să ridice premiile!”

Așadar, în țara în care singurul lucru care merge „ceas” este Catedrala Mântuirii Neamului, cei mai mulți locuitori se cheamă Popa și Popescu. Cel mai mare noroc al lui Popa & Popescu este că locuiește într-o locuință proprietate personală și că-i trimit verii și nevestele de-afară bani munciți ca cetățeni de mâna a doua.

În rest, nu prea se mai poate face nimic până-n două zeci două zeci.

De la Frontul Salvării Naționale din ’90 la Uniunea Salvați România din 2019, România nu mai poate fi salvată decât pe bucăți.

Hai, Amin și Doamne Ajută!