România, locul 138 din 140 la „calitatea drumurilor”. Chiar așa?
Un studiu al World Economic Forum, desfășurat în 140 de țări, plasează România pe locul 138 din 140 la capitolul „starea drumurilor”, doar Haiti și Moldova fiind sub noi. Cu mult în fața sa se află țări ca Bangladesh, Burkina Faso, Burundi sau Kîrghistan. Dar oare chiar așa stau lucrurile? Chiar suntem cei mai proști dintre cei mai proști?
Acest studiu al World Economic Forum ne plasează pe locul 138 din 140 la capitolul „mărimea și efectul taxelor”, pe locul 130 la capitolul „calitatea rețelei de transport rutier (autobuze, trenuri, taxiuri etc)”, pe locul 134 în privința „calității infrastructurii portuare”, locul 129 privitor la „sustenabilitatea industriei de turism”, și – în general – pe ultimele locuri în privința multora dintre elementele cheie care fac ca o țară să fie percepută ca una primitoare pentru turiști.
Mai ales în Maramureș să nu vă duceți
Căci acest studiu este făcut în special pentru a vedea cât de bună este o țară pentru călătorii care ar dori să o viziteze – cât de ușor vei călători în ea, dacă vei fi în siguranță, ce calitate au hotelurile, drumurile, porturile, aeroporturile, cât de mari sunt taxele, cât de previzibile sunt autoritățile și așa mai departe.
La nivel general, România se clasează pe locul 68 din 140 , cu 5 locuri mai prost decât acum doi ani. În Europa, mai prost decât noi stau doar Macedonia, Ucraina, Albania, Armenia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și, evident, Moldova, clasată mereu printre ultimele în toate aspectele. Bulgarii sunt pe locul 50, iar ungurii pe 39. Să menționez că cinci dintre aceste țări mai „slabe” decât noi au avut războaie sau alte conflicte armate pe teritoriul lor în ultimii 20 de ani?
Ce ne face totuși să fim atât de slabi la atâtea capitole încât să fim alături de pleava lumii, de țările lumii a treia – ba chiar sub ele? Să facem un pic de lumină în acest raport, iar concluziile s-ar putea să nu ne convină.
Autostrada Transilvania, dacă nu știați cum arată…
În primul rând, oare stăm chiar așa de prost la drumuri? Cum spuneam într-un articol precedent, 60% din drumurile noastre sunt nemodernizate, adică nu au asfalt pe ele. Totuși, obiectiv vorbind, avem una dintre cele mai bune densități de drumuri raportate la un milion de locuitori – suntem pe locul 41 în lume, conform aceluiași raport! De asemenea, vă spun că am fost în Maroc și drumurile de acolo sunt mai proaste ca ale noastre, dar ei s-au clasat pe locul 70, nu 138! Pentru orice om de bun simț, nici starea drumurilor din Burundi, Ciad sau Burkina Fasso nu are cum să fie mai bună decât în România. Și atunci, unde e problema?
Problema e simplă: clasarea s-a făcut în funcție de răspunsul locuitorilor respectivelor țări la întrebarea „Cum ați evalua șoselele din țara dumneavoastră?”, notele fiind de la 1 (extrem de subdezvoltate) la 7 (extinse și eficiente). Repet: răspunsul locuitorilor respectivelor țări. Românii noștri au dat nota 1.8, în medie, în timp ce marocanii și-au evaluat șoselele cu nota medie 4 (din 7, da?).
Transfăgărășanul – o mizerie de drum, dacă îi întrebi pe români. Ce știu englezii…
La fel au procedat românii la multe dintre celelalte întrebări care necesitau un răspuns subiectiv – taxare, calitatea rețelei de transport, încrederea în serviciile Poliției (107/140) sau chiar cât de bine sunt primiți străinii în țara noastră (n-ați ghicit, suntem printre cei mai neprimitori din lume, pe locul 122…). Pur și simplu, românii n-au dat notă de trecere țării noastre, ci dimpotrivă, au pulverizat-o ori de câte ori a fost nevoie să-și dea cu părerea despre ea.
Cam așa arată casele în Jina și în Poiana Sibiului
Nu o să intru în detalii privitoare la celelalte domenii (o s-o facă zeci de analiști în zilele care vin, cu siguranță) și nici nu o să pun la îndoială calitatea sondajelor făcute în România (nu sunt de specialitate), însă o să vă pun și eu această întrebare – chiar merită România nota 1.9 (din 7) la starea drumurilor? Chiar atât de neagră este situația încât să fim mai nemulțumiți de șoselele noastre decât majoritatea africanilor? Oare n-ar trebui totuși să coborâm cu picioarele pe pământ, să vedem uneori și partea plină a paharului?
Ne plângem zilnic de traficul aglomerat, dar uităm convenabil că suntem singuri în mașină, alcătuind de fapt traficul. Ne plângem de nebunii de pe șosele, dar la nevoie facem și noi manevre riscante, doar ne grăbim. Ne plângem de incompetența guvernanților sau a lui Dorel, dar de fapt cât de competenți suntem noi înșine la locul de muncă? Ne plângem de profesori, primari, miniștri, vecini, dușmani, prieteni, colegi, șefi și subalterni, de soți și soții, de copii și de părinți, de groapa din fața casei și de gunoiul din spatele ei, de ăla care nu ne-a acordat prioritate și de celălalt care nu ne-a lăsat și pe noi să intrăm în trafic, de cei care își lasă mașinile pe avarii sau de cei care ne ridică mașina lăsată pe avarii etc. etc. etc…
Sportul nostru național este plânsul, scrâșnitul din dinți și arătatul cu degetul. Doar un exemplu: am stat ore blocat pe autostrăzile din Franța, Elveția și Germania, am parcurs mii de kilometri pe continentul ăsta cu viteza de 80-90 km/h pe autostrăzi aflate „în lucru” pe distanțe interminabile (și nu vedeai niciun picior de muncitor), am dat piept cu cele mai proaste autostrăzi în Cehia, nu în România și am întâlnit cei mai proști șoferi în Turcia, Finlanda și Portugalia, nu doar aici. Dar nu știu cum se face că și pe mine mă apucă amețelile (de nervi) când mă întorc acasă. La ei, totul e scuzabil. La noi, totul e acuzabil.
Să nu ne mire, așadar, că străinii vor ridica mirat din sprâncene atunci când își vor alcătui lista țărilor care merită vizitate. Căci la „România”, ei vor vedea doar atât: suntem țara cu cele mai proaste drumuri din lume, cu cele mai mari taxe din lume, cu unii dintre cei mai neprimitori locuitori, cu unii dintre cei mai analfabeți copii și, nu în ultimul rând, cu cea mai ineficientă Poliție. Mai rău, noi înșine credem cu tărie aceste lucruri, deși, obiectiv vorbind, lucrurile nu stau chiar atât de rău încât să facem o nevroză pe tema asta.
Aer curat. Exact asta a găsit World Economic Forum în România.
Dar, mă rog, conform aceluiași raport, ne putem mândri că avem cel mai curat aer, doar suntem pe locul 13 în lume la puritatea acestuia, obiectiv vorbind. E și asta ceva. Muriți de ciudă, Norvegia, Finlanda și Elveția, cu drumurile voastre impecabile cu tot!
PS. tragică este cu adevărat clasarea României pe locul 106 din 140 în privința ratei de școlarizare primară – cu doar 87.6% din copii înscriși la școli (date obiective , nu subiective), ne aflăm nu doar pe unul dintre ultimele locuri din Europa, dar și din lume! Despre asta ar trebui să ne lamentăm cu adevărat, nu despre mofturi. De altfel ne-am și lamentat, românii notând (subiectiv) în medie cu 3.1 performanțele sistemului lor de învățământ, ceea ce ne plasează pe locul 107 în lume, între Uruguay și Azerbaijan. Să fie bine, să nu fie rău…
Adrian Mihălțianu este redactor-șef Promotor