România s-a cocoțat și pare că stă mândră pe toboganul euroscepticismului

Cifrele, la mai bine de 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană și cu mai puțin de 7 luni înainte de desfășurarea alegerilor europarlamentare, ar trebui să ne îngrijoreze. Poate un pic mai mult decât comentariile din social media, comunicatele de presă oficiale sau dezbaterile din mass-media. E nevoie de mai multă responsabilitate în discursurile publice și – poate – mai multă informare din partea Guvernului, europarlamentarilor și politicienilor români și, bineînțeles, din partea mass-media.

Este euroscepticismul un fenomen istoric în România?

Cu o prezență la vot de doar 27,6% din alegători în 2009 și 32,4% în 2014, ne aflăm – și din perspectivă istorică – la coada statelor membre UE interesate de scrutinul european, alături de Cehia și Slovacia, state care au aderat în 2004 la Uniunea Europeană, Slovacia aderând în 2009 și la moneda Euro.

De la semnarea tratatului și până astăzi există câteva momente importante – unele datorate crizei financiare, iar altele din viața politică autohtonă – care au determinat scăderea, creșterea și iar scăderea încrederii românilor, din ultimii ani, în Uniunea Europeană și mecanismele ei:

– anul 2007, momentul intrării României în UE a reprezentat maximul istoric pozitiv în ceea ce privește percepția românilor ca aparținând Uniunii Europene – cu o medie de 71%, chiar 74% – 75% în rândul tinerilor cu vârsta între 15 și 39 ani;

– A urmat perioada crizei financiare, cu o scădere anuală semnificativă până în anul 2013 (inclusiv) – la aproximativ 55%, scădere resimțită și la nivelul altor state UE;

– Mijlocul și sfârșitul anului 2014, prin desfășurarea alegerilor europarlamentare din luna mai (cu o participare de 32,44%) și cele prezidențiale din noiembrie (cu o participare de 62%) – când românii au fost puși să aleagă între un candidat „mândru că este român” și un alt candidat atacat permanent de opozanți (câștigător în final) ca fiind „neamț”, a reprezentat o revigorare a pro-europenismului – 76% din tinerii cu vârsta între 15-24 ani și 67% a celor cu vârsta de peste 55 de ani, considerând că este un lucru bun statutul de membru UE al României;

– Însă, începând cu anul 2015 și până în septembrie 2018, are din nou loc o scădere accentuată până la un minim istoric pentru România: 45% în rândul tinerilor cu vârsta între 15-24 ani și 53% în rândul celor cu vârsta între 25 – 39 de ani – considerând că este un lucru bun statutul de membru UE al României.

Această scădere puternică în rândul românilor nu se simte însă la nivelul altor state europene. Suntem în contrasens față de datele reieșite din cercetarea sociologică pentru media europeană – de aproximativ 62%.

În schimb, în privința beneficiilor rezultate ca stat membru al UE, românii consideră în proporție de 64% că România beneficiază de acest statut. La capetele opuse se situează cu 92% – Irlanda și 54% Grecia. Îmbucurător pentru Parlamentul European, realizatorul cercetării, este faptul că cifrele sunt în creștere față de anii precedenți.

Și la întrebarea dacă își doresc ca România să continue în Europa, cifrele pentru România sunt pozitive – 65 % „Da” (cu media europeană la 66%), 15% „Nu” și 20% nesiguri.

De ce crește acest curent?

Motivele pot fi multe și diferă ca temă de la stat la stat. De exemplu, în ultimul timp, teme precum migrația sau Brexit-ul au afectat toate statele europene într-o măsură mai mare sau mai mică. Dar, mai important de atât, există o serie de problematici și frici la nivel intern, unele ce țin în mod special de modul în care guvernele abordează relația cu Uniunea Europeană.

1. Când există decizii nepopulare, precum reforma în justiție, iar instituții care țin de Uniunea Europeană precum Comisia Europeană și al său instrument de monitorizare – MCV – Mecanismul de Cooperare și Verificare, Comisia de la Veneția, GRECO reacționează negativ la propunerile Guvernului și/ sau Parlamentului, acestea sunt arătate ca vinovați, dușmani sau parteneri impertinenți care se amestecă în treburile interne;

„În numele României vă mulțumesc pentru invitație. Spun de la început că nu am venit să dau socoteală”, intervenția de început a premierului Viorica Dăncilă în Plenul Parlamentului European, 3 octombrie 2018.

2. Când beneficiile socio-economice traduse în atragerea fondurilor europene puse la dispoziție autorității naționale nu funcționează din cauza birocrației, incompetenței și nepăsării actorilor guvernamentali și sunt la un nivel minim, iar prin discursul public politicienii arată Uniunea Europeană ca vinovat / „țap ispășitor”;

„Nu mai accept insultele Guvernului român. Facem eforturi supraomenești să evităm dezangajările de fonduri. Fără proiecte, nu putem finanța”, Corina Crețu, Comisar european, 8 octombrie 2018

3. Invocarea mesajelor populist – naționaliste de tip „mândru de a fi român” și portretizarea Europei ca amenințare la valorile creștine, multiculturalism, migrație. Adversitățile ideologice provocate de politicienii români în jurul temei referendumului pentru modificarea Constituției, trezind frici creștine și aducând discursul instigator la ură și dezinformările în prime time-ul televiziunilor, pe paginile site-urilor de știri sau în grupurile de Facebook.

„Ca român trebuie să fii mândru când vezi un prim-ministru al tău că ține față unei astfel de discuții și trebuie să fii mândru, ca român, când vezi că prim-ministrul tău spune că nu are de ce să dea socoteală, dă socoteală doar poporului român.” – Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct PSD, 3 octombrie 2018

4. Sentimentele anti-europene sunt influențate în mod semnificativ de lipsa de informare/ dezinteresul europarlamentarilor români în a explica cetățenilor rolul lor, și în mod direct al României, în procesul de legiferare european. Mai mult, lipsa interesului mass-media cu privire la deciziile luate la nivel instituțiilor europene, adâncește și mai mult ruptura cu valorile și politicile UE.

Un raport al organizației ActiveWatch concluziona în 2009, referitor la campania electorală pentru alegerile europarlamentare, că „temele europene au fost slab reprezentate, iar subiectele care s-au referit la organizarea alegerilor şi desfăşurarea internă a campaniei electorale – care au dominat agenda media, de altfel – au fost acompaniate de atacuri electorale, acuzaţii de fraudare a alegerilor şi lupta internă pentru putere, respectiv alegerile prezidenţiale”. Aceeși situație fiind întâlnită și la următoarele alegeri din 2014.

5. Și nu în ultimul rând, faptul că aproximativ 5 milioane de români nu au făcut parte din target-ul cercetării sociologice, trăind în afara României, se poate considera că numărul pro-europenilor români rămași în țară este scăzut.

În concluzie, suntem influențați într-o măsură foarte mare de politica națională, modul de guvernare intern și relația pe care o au (sau nu o au) politicienii cu instituțiile europene. Preferința unora, chiar la nivel de prim-ministru de a vizita și încheia relații bilaterale în special cu state arabe, mai puțin sau chiar deloc democratice, în detrimentul consolidării relațiilor cu statele vest-europene, ne afectează. Invocarea apărării intereselor naționale și respingerea celor europene, contribuie și ele la creșterea euro-scepticismului.

În lipsa unei dezbateri naționale în toată această perioadă, a lipsei de informare și a învinovățirii Uniunii Europene pentru toate neajunsurile guvernamentale, este normal și firesc să ne întrebăm dacă în luna mai a anului următor, românii vor mai participa măcar în procent de 30% la votul pentru Parlamentul European. Și da, devenim eurosceptici.