România, țara de unde se fuge ca de frica războiului
Recent, Organizația Națiunilor Unite a publicat studiul anual privind migrația, conform căruia în ultimii 15 ani România a fost statul cu a doua cea mai rapidă creștere a numărului de emigranți, după Siria. Dar Siria este un stat marcat de război, pe când România, nu; de aceea plasarea în top este cu atât mai îngrijorătoare.
În același studiu, ne situăm, cu 3,4 milioane de oameni plecați, pe locul 17 în topul 20 mondial al națiilor cu cei mai mulți emigranți. Clasamentul este condus de India, cu peste 15 milioane de oameni plecați.
Pe plan european, înaintea României la numărul de cetățeni plecați se situează Marea Britanie, Polonia și Germania, dar numerele în sine se pot dovedi înșelătoare, pentru că dacă ne raportăm la populație, ponderile schimbă datele. Concret, 4,4 milioane de polonezi au plecat din țară, dar asta înseamnă 11%, pe când în cazul românilor vorbim de 17% din total.
Adică un român din cinci.
Un alt calcul simplu relevă că în ultimii 25 de ani, dacă e să credem datele ONU, România a pierdut 16 oameni pe oră, adică 3 avioane pline sau mai bine de 7 autocare în fiecare zi. Spun dacă e să credem pentru că sunt convins că în realitate sunt plecați mult mai mulți români, poate undeva spre cinci milioane.
Știți, cred că aceia pe care emigrația îi îngrijorează nu se uită în direcția potrivită. Poate că nu e atât de important să ne îngrijorăm în legătură cu cei câțiva care folosesc România drept poartă spre Europa, ci să ne îngrijorăm în legătură cu cei ce au plecat, cu cei care nu se întorc sau spre cei ce vor să plece.
Am făcut la un moment dat un soi de cercetare, conform căreia unul din zece români care au plecat legal în Marea Britanie a pornit o afacere proprie, așadar plătește taxe și creează locuri de muncă și valoare adăugată. Trăim într-o lume în război, nu din acela cu arme și soldați și tunuri și avioane, ci din acelea pentru resurse, pentru banii investitorilor și, nu în ultimul rând, pentru competențe. România nu excelează la niciun astfel de capitol, nici la gestionarea resurselor, nici la atragerea investitorilor și cu atât mai puțin la atragerea sau păstrarea sau crearea de competențe. Iar despre sprijinirea antreprenorilor, să spunem că există intenții, dar stăm prost la finalizare.
La Londra oamenii ne-au istorisit că și-au înființat companiile în zece minute, chiar și noaptea, pe internet, foarte simplu. Raportează la fisc o dată pe an, și doar TVA se raportează trimestrial.
„Acasă, autoritățile vor să te prindă cu mâța în sac, funcționarii publici se simt frustrați când trebuie să facă ceva pentru privat, îi fac pe oameni să se simtă datori și obligați atunci când izbutesc să-și rezolve problemele cu autoritățile statului. În Marea Britanie, autoritățile tratează cetățenii și firmele ca pe clienți și se străduiesc să facă sistemul cât mai prietenos, ca să fie cât mai ușor și comod pentru firme”, spunea un român devenit antreprenor londonez.
Economia românească are nevoie de investiții, de locuri de muncă, de productivitate sporită și de un mediu de afaceri prietenos, din care să dispară, printre altele, frustrarea de care vorbea tânărul de mai sus. Iată un subiect tocmai bun de abordat în campania electorală ce va să vină.
Am scris acest text într-o oră, adică în intervalul în care încă 16 oameni tocmai au plecat din România.