Româniile, în anul centenarului Marii Uniri

Partidul Suprearealist al lui Dragnea (PSD) a umplut Piața Victoriei cu o masă amorfă de oameni amărâți și confuzi, convinși de un sigur lucru: că Statul Paralel, barbarii de tirani le-au luat leușteanul din ciorbă.

Liderii PSD, carismatici ca vocea de la metrou, ghiftuiți de guvernare, sătui de propriile lor plăsmuiri, cu funia la par, au împrăștiat semnale contradictorii, înghițite în zăpușeala serii ca într-un imens toberom.

Ce nu s-a văzut ieri la manifestația Partidului Suprarealist a lui Dragnea? Nu s-a văzut simbolul uriaș al celor rămase în urmă: sloganuri-ferfeniță, cotoare de steag, frânturi mototolite de Iemn, resturile pachețelelor cu mâncare, ascunzând în celofanul mototolit și cele câteva crezuri distribuite pe fugă dimineață la plecare, iar peste toate, marea de peturi, ca promisiunea unei destinații nebiodegradabile.  

Ce nu s-a văzut ieri la manifestația Partidului Suprarealist al lui Dragnea? Nu s-au văzut gunoaiele rămase la tribună: coji de superlative, sintagme nemestecate până la capăt, câteva zmeie fără sfori (libertate, democrație, națiune), ura uleioasă scurgându-se, picurând.

Parte dintre oratorii PSD de aseară s-au dus dis-de-dimineață să se dreagă la mănăstire, la Dealu, vai de capul lui Mihai Viteazu!

Reușita de netăgăduit a PSD e că a ridicat ștacheta numerică a Pieței. Cine va aduce un număr mai mic de participanți în fața Guvernului va intra în capcana Suprearealiștilor lui Dragnea.

Primii căzuți în capcană – rezistenții de profesie, chichirăii morți după selfiuri cu dezastre, care au anunțat că astăzi vor aduna oamenii în stradă cu un vraf de teme-slogan, vreo șapte, de la Roșia Montană la Pilonul II de pensii. Dar zișii lideri ai Pieței se autoiluzionează. Nebunia frumoasă de anul trecut nu se va mai repeta curând. Poate nu se va mai repeta niciodată. Măcar pentru că n-au declanșat-o ei, biete personaje care se hrănesc cu resentimente patetice sau se încaieră pe firmiturile de putere dintre două trotuare. 

Peste toate s-a așezat lehamitea, ca o lespede grea, sub care Președintele încă mai citește cele 133 de pagini și încă nu pare să fi înțeles.

În anul centenarului Marii Unirii, bun de afumat lumea (câtă a mai rămas în țară) cu petarde patriotarde, între granițe există cel puțin două Românii, care se privesc cu ură.