Românul nu știe decât de frică

Printre multele stereotipuri pe care românii le au despre ei înșiși există unul tulburător.

„Dom”le, românul știe decât de frică”, zice triumfător un nea Gogu, învârtind sintaxa, precum micii pe grătarul încropit la marginea pădurii. „Păi să fi venit ăștia să ne ardă o amendă, mai făceam grătar aicea?!” Constatarea vine la pachet cu bucuria revelației că el a înțeles, de fapt, cum e cu românul și cu satisfacția că, iată, el nu este român, cum se putea interpreta, ci poate neamț sau lord britanic. Poți să-l contrazici?

Faptul că „românul știe doar de frică” poate fi o temă interesantă de studiu antropologic sau sociologic. Că frica a ajuns să fie valorizată pozitiv la români poate avea o explicație în aspirația tuturor spre reguli, ordine, cinste, într-o vreme dominată de corupție și politicianism mercantil. Mulți își spun că ordinea poate fi impusă doar de o mână de fier, care să-i facă pe hoți să știe de frică. Mitul lui Vlad Țepeș este, de aceea, mai popular ca oricând. Cetățenii își pun speranța și încrederea în instituțiile de forță, care pot impune legea sau îi pot face pe cei necinstiți să tremure: Armată, DNA, Poliție, Jandarmerie.

La polul opus îi găsim însă pe traficanții fricii: politicienii care speculează cinic fobiile tuturor. Ultima campanie electorală a fost un exemplu clasic de manipulare a fricii: pensionarilor li s-a spus, prin poștă, că dacă vor vota un anumit candidat, acesta le va tăia pensia. Evident, o minciună și o manipulare la scară națională. Evident, nimeni n-a plătit pentru asta.

Mai nou, frica a devenit politică de stat. Campania dezmățată de imagine a ANAF-ului și a politicianului care a comandat-o, cu descinderi televizate la restaurante și covrigării, cu coloane de mașini de la Antifraudă defilând pe autostradă ca să transmită un semnal comercianților care nu dau bon fiscal, cu luarea la bani mărunți a chelnerilor și taximetriștilor care nu dau bon pentru bacșiș, a fost menită să bage frica în micii întreprinzători. O întreagă clasă urâtă de stat, pentru că îndrăznește să nu depindă de el și niște oameni numai buni de jumulit și de taxat, pe care nimeni nu-i apără. Antreprenorilor li s-a creat imaginea de infractori din start. Și de către cine? Tocmai de către cei care până acum câteva luni le luau șpagă la controale sau de către cei care le cereau periodic contribuția la partid.

Tot frica îi face pe șoferi să n-o calce prea tare: frica de amenzi, de pierderea carnetului, mai puțin frica de accidente. Și desigur că orice politician care va propune creșterea amenzilor de circulație va găsi aprobare în mare parte din populație: Lasă, domne, să-i amenze, să știe de frică dacă încalcă regulile. Ca și când zecile de echipaje care în weekenduri stau pe DN1 ar fluidiza, vezi Doamne, traficul, nu ar sta la ciupeală. Desigur că pentru acest stat incapabil, corupt și populist va fi oricând mai ușor să crească amenzile de circulație sau să trimită miliția în boscheți decât să construiască autostrăzi.

Cum am ajuns aici?

Le transmitem inconștient copiilor noștri moștenirea fricii. Dacă nu ești cuminte, vine bau-bau. Dacă nu mănânci, vine Poliția. Dacă intri în noroi, îți dau la fund. Dacă ești rău, vine țiganul și te ia în sac (o amenințare condamnabilă azi din atâtea puncte de vedere, dar care, acum vreo 30 de ani, la noi, în Ardeal, era naturală: era normal să sperii copiii cu țiganul, deși țiganii noștri cu pălării și mustăți lungi erau pașnici, făceau căldări, nu luaseră niciodată niciun copil). Încă ne educăm copiii în spiritul cazon al fricii de pedeapsă. Ne e ușor să le speriem inima, ne e mai greu să le deschidem mintea, să-i învățăm să respecte regulile spre propriul folos, iar dacă regulile sunt greșite, să aibă curajul să o spună și să încerce să le schimbe. Să nu accepte agresiunea imposturii și a lipsei de valoare. Să nu le fie frică să arate prostia, abuzul și nedreptatea. Altfel, vor deveni niște cocoșați în fața ghișeelor și a puternicilor zilei, ca mulți dintre părinții lor.

Frica nu este un semn al unei societăți sănătoase, ba dimpotrivă. Frica nu ne bagă regulile în cap, ci reprezintă doar o lesă cu care diverși indivizi lipsiți de scrupule ne manipulează și ne asmut unii împotriva altora. „Românul nu știe decât de frică” pentru că a fost luat ostatic mai întâi de un regim comunist-securist opresiv și apoi de urmașii lui „postrevoluționari”. Nu i s-a oferit niciodată altceva. Am luat totul ca un dat: Nu se poate face nimic. Aici, pe Dâmbovița, am lăsat-o mai moale cu educația civică, cu implicarea, cu curajul de a schimba lucrurile la firul ierbii.

Iată de ce, în această perioadă, vă vom vorbi des despre oameni „cu gândul la România”: oameni care știu de cu totul altceva decât de frică: unul este domnul Maxim, care are curajul să se opună unei administrații iresponsabile și corupte, care-i distruge muntele, deși consătenii lui se ascund de teamă după garduri; alta este Mariana Ionescu, o doamnă care are curajul să se lupte cu mafia imobiliară dintr-o zonă care valorează zeci de milioane de euro. Vom scrie despre oameni amenințați, hăituiți, jigniți, dar care nu s-au dat bătuți – niciodată și nicăieri schimbarea nu a fost ușoară. Aceste povești exemplare vor continua, iar toți cetățenii pe care vi-i vom prezenta au un lucru în comun: nu știu de frică. Prin exemplul lor, schimbă comunitățile în care trăiesc, regulile aberante și legile cu dedicație. Îi educă pe cei din jurul lor să fie oameni liberi. Iar cu cât mai mulți oameni liberi, cu atât frica păpușarilor mai mare.