Roșia Montană. Calul troian al lui Ponta și Revoluția de catifea

Din deznodământul politic care se prefigurează pentru proiectul de lege privind exploatarea de la Roșia Montană, emană două variante pentru modul în care funcționează România astăzi: fie avem un premier și un Guvern absolut incompetent și cu tendințe de sindrom „Doctor Jekyll și Mister Hyde”, demne de supravegheat medical, fie avem un premier care a premeditat de la bun început dinamitarea proiectului minier de la Roșia Montană. Deși conceptul de brici al lui Okham ne îndeamnă să alegem mereu explicația cea mai simplă, de dragul argumentației, vom analiza totuși varianta: cea în care Guvernul condus de Victor Ponta își sabotează propriile inițiative legislative.

La prima vedere, Victor Ponta pare că a creat o diversiune prin care a lăsat impresia că a încercat, la nivel de Guvern, să promoveze proiectul minier de la Roșia Montană, însă presiunea străzii și opoziția parlamentară (a colegilor săi ?!) nu au lăsat ca acest lucru să se întâmple. Miraculos, cine ar fi crezut că democrația chiar funcționează în România?

Faptele și declarațiile se așază însă în favoarea altei ipoteze: că, pentru a evita un proces extrem de costisitor cu miliardarii de la Gabriel Resources, Victor Ponta a creat un cal troian. Sub deghizarea unei legi-cadou către canadieni, Ponta a ticluit o bombă cu ceas care a explodat, cu bubuieli succesive, până la deznodământul de astăzi, în care se cere un vot negativ asupra proiectului de lege.

De ce una ca asta? A declarat-o, astăzi, chiar autorul – premierul Victor Viorel Ponta. Pentru ca despăgubirile pe care Gabriel Resources le va cere de la statul român, pentru că a acordat o licență minieră pe care apoi tot el nu a permis să fie pusă în practică, să nu fie chiar atât de mari. Și va fi greu, într-adevăr, să dai în judecată Parlamentul unei țări sau un Guvern care, iată, nu-i așa, pare că și-a dat silința să dea drumul aurului de la Roșia Montană spre exploatare.

Opozant declarat în 2012, cu surle și trâmbițe și la braț cu propria soție Daciana, al proiectului minier de la Roșia Montană, Victor Ponta s-a sucit pe subiect în 2013. La fel a procedat cu problematica exploatării gazelor de șist. Luna trecută, premierul Victor Ponta a promovat în Guvern un proiect de lege cu prevederi și termene clare, care odată aprobat ar fi dat undă verde exploatării miniere, ba chiar ar fi pus pe tavă companiei canadiene Gabriel Resources mai mult decât a primit vreodată o companie privată în România.

Pe 1 septembrie, încep protestele față de acest proiect de lege, care durează de mai bine de o săptămână și care au reușit o performanță unică până acum în mișcările de stradă din România ultimilor 20 de ani: să adune la un loc oameni nemotivați și nemanipulați politic, care să protesteze civilizat față de un subiect cu tentă covârșitor economico-ecologistă, nu politică sau socială.

Pe 4-5 septembrie, presa, respectiv aia fără lese, botnițe și cianuri, dezvăluie că juriștii Ministerului Justiției, adică până la urmă ai Guvernului României, au trimis pe 13 august o „bombă” către Dan Șova și către Victor Ponta. Un referat în care arată că proiectul de lege privind Roșia Montană este viciat de nenumărate și grosolane carii de neconstituționalitate și de stângăcii juridice de neimaginat. Cu toate acestea, proiectul de lege promovat în final de Guvern a rămas neschimbat. Juriștii și-au răcit gura degeaba, ba chiar ministrul Justiției, finul premierului Victor Ponta, susține că a avizat pozitiv proiectul de lege.

Urmează un fapt nemaiauzit sau poate că doar o gemă rară în practica guvernamentală din România. Guvernul României și Victor Ponta nu își pun semnăturile pe acest proiect legislativ, ci doar emit o Hotărâre de Guvern prin care decid că legea și acordul privind exploatarea minieră de la Roșia Montană sunt înaintate Senatului, pentru ca Parlamentul să decidă soarta lor. Cu alte cuvinte, promovăm, dar nu semnăm și nu ne asumăm. Pe documentele publicate până acum de autorități, de la Guvern, la ministerul lui Dan Șova, până la Senat, nu există nici măcar o singură semnătură de ministru sau de aviz ministerial.

Luni, 9 septembrie, după ce mai mulți membri ai Guvernului (ministrul Economiei, ministrul Apelor), precum și ai coaliției de guvernare USL (Crin Antonescu) se pronunță împotriva proiectului minier de la Roșia Montană, premierul Victor Ponta se dă bătut: dacă și strada, și „liderii politici” strigă la unison că nu, ce mai rămâne de făcut? Să respingem, dragi colegi, proiectul promovat de Guvern și să închidem odată acest subiect. Cum, de altfel, Victor Ponta a dat de înțeles de la bun început, fiind suspectat pe bună dreptate de o boală pe care numai un medic psihiatru și-ar permite să i-o atribuie: ca premier a promovat proiectul, ca deputat va vota împotrivă.

Mișcare a la Obama pe problema Siria, cu pasatul responsabilității unui atac militar asupra Damascului în Congres? Nu chiar. Mai degrabă, o diversiune bine pusă la cale.

Proiectul de lege promovat de Victor Ponta și de Guvernul său a fost de la bun început un fel de kamikaze legislativ, un fel de atentat sinucigaș cu bombă, în materie juridică. Chiar dacă, prin absurd, ar fi trecut neciuruit cu amendamente de Parlament, ar fi picat cu brio la testul Curții Constituționale. El conține prea multe inepții și enormități, lucruri semnalate chiar din interiorul aparatului de stat, nu de vreun ONG suspect de mediu. Atât ministerul Justiției, cât și Consiliul Legislativ au avut de făcut observații negative, unele mai dure decât altele.

În tot acest răstimp, zeci de mii de oameni, mai ales tineri, demonstrează frumos, așa cum nu s-a mai văzut la noi, pe străzile României. Presiunea lor a contat în această decizie, în măsura în care a servit scopului de a îngropa proiectul minier de la Roșia Montană, cu toate relele sale. Se poate spune însă că presiunea lor i-a făcut pe politicieni să cedeze? Se poate vorbi de o victorie a străzii? Sau am asistat mai degrabă la o Revoluție de catifea, unde răsturnarea s-a produs cu complicitatea înșiși politicienilor care au stârnit revolta și care s-au folosit de argumentul străzii ca să-și promoveze calul troian?

PS: Am fost întrebat, atunci când nu am fost înjurat, de ce textul „Roșia Montană. Lecții de la Revoluția hipsterilor” nu exprimă și poziția mea față de proiectul minier de la Roșia Montană. Este foarte greu, din postura de jurnalist onest, neutru, neisteric și fără studii de ingineria minelor și de chimie industrială, să poți emite un punct de vedere avizat pe acest subiect, în PR-ul pro sau contra al căruia s-au investit milioane de euro.

După dramoleta pusă în scenă de Victor Ponta astăzi, pot spune însă ferm de ce sunt împotrivă, exclusiv din considerente politice și sociale, nu economice sau de mediu: nu pot susține ca un aparat de stat gestionat așa cum este el astăzi de Victor Ponta și de Guvern să deschidă și să supravegheze buna funcționare a unui proiect atât de important și cu riscuri atât de mari precum cel de la Roșia Montană. Este un risc pe care nu vreau să mi-l asum, văzând clovneriile comise de la cel mai înalt nivel.

PENTRU COMENTARII ȘI ÎNTREBĂRI, VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK ANDREI LUCA POPESCU