Roșia Montană. Lecții de la Revoluția hipsterilor

Au fost făcuți în toate felurile, când nu au fost ignorați total de televiziunile de partid sau de publicațiile și blogurile care s-au hrănit de la sânul corporației, pe timp de criză cruntă în presă. Rupți de realitate, manipulați de stânga, plătiți de ruși sau de un binecunoscut miliardar chiar el interesat de aurul transilvan. Hipsteri cu capul în nori, hipioți de modă nouă, care se plictisesc acasă sau s-au poticnit în Piața Universității pe drumul spre o bere în Centrul Vechi. Unii mai înceți la minte au revenit la retorica neo-comunistă de pe vremea mineriadelor: erau drogați. Bine că nu le-au găsit și valută.

Un singur lucru e cert: câteva mii de oameni blochează de două zile, seara, centrul Capitalei, pentru ceva în care cred, chit că multora dintre ei nu le e prea clar în ce anume. Ei nu merită terfeliți și cu atât mai puțin să fie ignorați. Asta dacă nu cumva un contract gras de publicitate te obligă să faci acest lucru.

Da, cei mai mulți dintre protestatarii acestor zile împotriva proiectului de minerit de la Roșia Montană sunt tineri, socializează pe Facebook și se inflamează ușor la orice ține de ecologie, corporații asupritoare și aparate de stat care își impun brutal politicile publice. Vezi lozinca „Nu corporația face legislația”. Ironic, pentru că în această mulțime de la Universitate sunt și mulți tineri care a doua zi dimineață se duc la muncă, la corporație.

HOROSCOP Zodia care va conduce lumea în 2025, potrivit faimoasei Neti Sandu de la Pro TV

17:35

ACTUALITATE Câștigătorul unui premiu de un milion de euro la loterie este așteptat de doi ani pentru a-și ridica BANII. „Este un lucru neobișnuit”

17:31

Da, este o mulțime pestriță, îmbrăcată și coafată șui, cu gusturi și obiceiuri care nu au nicio legătură cu masele. Da, pe mulți dintre ei dacă îi iei la bani mărunți despre Roșia Montană o vor lua pe arătură sau se vor bâlbâi, derapând în teorii comuniste, anti-capitaliste, conspiraționiste sau în filozofii socio-politice care au mai multă legătură cu cărțile pe care le-au citit, decât cu realitatea politică, economică și cu cea de la Roșia Montană.

Alții îți vor spune însă clar că nu vor un proiect minier despre care cred că va polua masiv Roșia Montană și nu vor o lege impusă de Guvern, care dă pe tavă unei corporații aproape orice dorește. (Paragraf introdus ulterior publicării articolului)

La „revoluția hipsterilor” se bea bere, se merge cu bicicleta, se cântă la saxofon, la flaut, la darabane sau la tot felul de instrumente exotice. Se dansează. Se bate în asfalt, cu petul de plastic, plin cu pietre sau cu pământ, ca să se facă zgomotul mai mare. Tot acesta este singurul protest din România unde oamenii strâng după ei sticlele, ambalajele, cutiile și mucurile de țigară, lăsându-le ordonat la stâlpi, în pungi, pregătite pentru gunoieri.

Da, „revoluția hipsterilor” este mult mai destinsă, mai curată uman și moral decât „revoluția” anti-Băsescu din ianuarie 2012, unde nu se putea discuta în contradictoriu cu protestatarii, dacă nu voiai să declanșezi un conflict de stradă cu o armată de moșnegi încrâncenați de manipulările televiziunilor de partid. Aici nu am văzut infiltrați politici sau dubioși care să agite artificial spiritele, plătiți de vreun partid să fie acolo.

Da, este primul protest mare din București unde vezi că grupurile nedorite, care nu au nicio treabă cu manifestația, sunt lăsate politicos în ofsaid și li se dă ferm peste mână când încearcă să o ia pe arătură. Așa au pățit bătrâneii de serviciu ai Pieței Universității, când au băgat placa cu „Jos Băsescu”. Așa au pățit cei câțiva sfrijiți băiețași de galerie, amețiți de bere, când au început cu scandări de stadion, înjurături și îmbrânceli: au rămas singuri, în cercul lor, fără însă să fie excluși agresiv din marele grup anti-Roșia Montană. Li s-a spus doar să înceteze și să nu provoace jandarmii.

Nu, pentru liniștea tinerilor urmași ai lui Ion Iliescu și ai propagandei de tip securist, în afară de doi băieți cu apucături de yoghini sau maeștri shaolin, care își dădeau ochii peste cap și dădeau haotic din mâini, nimeni nu părea atins la cap de substanțe ilegale. Da, ca la orice protest de amploare, se adună și aici mulți ciudați: unii par cazuri medicale, alții recită din Biblie, unii sunt legionari, alții vor doar să se bată cu jandarmii (spre norocul tuturor, aceștia din urmă nu și-au găsit locul printre acești hipsteri, corporatiști boemi și hipioți non-violenți, așa că s-au cărat rapid acasă).

Da, este normal ca această mișcare să pară confiscată de stânga și de neînțeleșii politic de tipul lui Nicușor Dan. Peste tot în lume, mișcările și activismele ecologiste au această parte pe care mulți o disprețuiesc. Da, este trist să vezi că tipi precum Claudiu Crăciun, care agitau spiritele împotriva lui Traian Băsescu și a PDL, în 2012, este și acum una dintre portavocile din Piață. Este de apreciat totuși că, după ce s-a aliat cu un post tv de partid și cu USL, pentru a-și face auzit mesajul politic în 2012, acum strigă împotriva lor.

Da, este trist că exact acele televiziuni care au ținut în 2012 Piața Universității vie, cu cadre strânse pe câte un pâlc de mitingiști de profesie, cu o desfășurare de forțe tehnice și jurnalistice, acum tac mâlc pentru că lozincile din piață le ating stăpânii politici sau contractele de publicitate.

Atunci, acuzau dictatura și încurajau spiritele revoluționare. Acum, dictatura și cenzura mediatică de tip comunist sunt chiar la ele în studiouri. La fel de trist este că publicații care s-au hrănit cu bani grei din publicitatea de la Roșia Montană Gold Corporation, atunci când criza din presă durea cel mai al dracului, acum nu dau importanță subiectului sau îl pitesc prin vreun colț de site/ziar. La fel de trist este însă să vezi jurnaliști care se transformă în activiști, umflând proporțiile mișcării anti-Roșia Montană, doar pentru că lovește în guvernul USL sau pentru că le servește convingerilor lor ecologiste.

Da, și eu mă mir, ca mulți alții, de ce ies tocmai acum mii de tineri în stradă, împotriva unui proiect cu deznodământ deloc clar, și nu au ieșit în stradă în cazuri mult mai concrete de abuzuri morale ale clasei politice, de cazuri de corupție sau de fraudă majore, dovedite de justiție.

Ba chiar mă mir de ce nu iese nimeni în stradă când un copil din București moare ucis cu sute de mușcături de canini de maidanez, în timp ce Primăria Capitalei și Parlamentul României au avut, în ultimii 10 ani, mai multă grijă de câini decât de oameni. Poate pentru că indignarea împotriva proiectului de minerit de la Roșia Montană a pornit de la diverse ong-uri care au primit sponsorizări grase pentru a face tămbălău și care au știut să vorbească pe limba acestor tineri, nu în lozinci politice și în clișee tehnice. Însă nu poți să spui că 3.000 de oameni au fost scoși în stradă de niște ong-uri de mediu, sponsorizate.

După ce președintele Traian Băsescu a declarat că „a căzut în funduleț” și „s-a lovit cu capul de perete” în iarna lui 2012, din cauza miilor de oameni care au simțit că s-a umplut paharul neobrăzării prezidențiale, prin atacul la Raed Arafat, de a cărei reputație de profesionist nu se atinsese niciun politician până atunci, este clar că politicienii români au ajuns să se teamă de Piața Universității. Dacă acolo se coagulează ceva, se pot pierde procente grele de încredere electorală. La nivel înalt, asta e cel mai important. Că Traian Băsescu și Victor Ponta, ambii susținători ai proiectului Roșia Montană, mai pe față sau mai voalat, au ajuns să vorbească grav de referendum și de presiunea străzii, pasând proiectul de lege într-un Parlament amorf, care seamănă în ultimii ani cu un Triunghi al Bermudelor pentru orice inițiativă legislativă mai de Doamne-ajută.

Da, asta îmi place cel mai mult. Că a răsărit și în România un căpețel de civilizație a protestului, cu influențe clare din Spania, Grecia sau Turcia (vezi mini-tacticile de gherilă cu așezatul pe jos în mijlocul bulevardului sau montatul de corturi). Că jandarmii au fost în sfârșit școliți să nu mai fie niște animale fără căpătâi, ci niște profesioniști care știu să pună presiune fără să dea sângele. Că politicienii au început să se teamă de reacția străzii, într-o țară în care până anul trecut singurele mișcări de protest au fost mitinguri de partid, de sindicat controlat de partid sau de agitație plătită de tot de vreun partid.

PENTRU COMENTARII ȘI ÎNTREBĂRI, VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK ANDREI LUCA POPESCU