Rusia, isteria și xenofobia

Ambasadorul rus la București, Valeri Kuzmin, se declară, cinic, victimă a „valului de isterie cu elemente ce pot fi descrise drept xenofobe”, declanșat în rândul românilor, de aroganța unei donații simbolic-meschine, la pachet cu clipul-replică „emis” de Ambasada Rusă la adresa unui alt clip, românesc de această dată – „Cumințenia Pământului „Ultimul tren” -, realizat de Papaya Advertising.

Despre clipul comandat de ambasadă – și realizat, după cum se exprimă Kuzmin, „de prietenii noștri din România” -, care face referire la „binefacerile” instaurării comunismului în țara noastră, ambasadorul afirmă următoarele: ”Iar, ca rezultat, din păcate, până acum, chiar dacă nu am primit vreo dovadă că ar fi ceva neprietenos în filmul nostru, suntem nevoiți să facem față unui fel de val de isterie, cu elemente care pot fi descrise drept xenofobe. Ni s-a spus că nu avem dreptul la o opinie. (Cine să fi spus așa ceva?! – n.a.) Pretextul lor era că acel film mai lung, neprietenos, era o inițiativă privată, iar inițiativa noastră ar fi una oficială. (Care „lor”? Autoritățile române? – n.a.) Nu este una oficială, este o reacție umană firească la evenimentele care au loc. (Reacția unei ambasade a Rusiei, din oricare capitală a unei țări din Europa sau de aiurea, mă îndoiesc că ar putea fi una neoficială, fiind, în schimb, doar „umană” și „firească” – n.a.). Dacă un popor adună bani să își răscumpere moștenirea, ne exprimăm solidaritatea. Nimeni nu este împotriva unui astfel de lucru. Dar dacă o campanie este însoțită de provocări, de sentimente neprietenoase împotriva țării mele, nu pot sta deoparte. Trebuie să îmi exprim opinia”, a spus Kuzmin, într-un interviu acordat Digi24.

Dar ce să fi fost neprietenos în clipul românesc? Faptul că acolo se făcea trimitere la „dispariția” Tezaurului României, încredințat Moscovei, de autorități, pe motiv de prea mare încredere, și că, pe cale de consecință, n-ar strica să mai adunăm ce ne-a mai rămas din patrimoniul național? Sau pentru că se făcea, poate, o trimitere implicită la grozăvia deciziei unor personalități academice din România „deceniului negru”, cu creierul spălat de comunismul sovietic cotropitor – și nu izbăvitor, cum încercă unii să acrediteze, astăzi, ideea -, pe numele lor M. Sadoveanu, G. Călinescu, Al. Toma, prof. Al. Graur, care au refuzat, categoric, să primească, în 1951, sub formă unei donații, opera lui Brâncuși, la inițiativa acestuia, pe motiv că nu cadrează cu viziunea sovietică despre rolul artei în societatea comunistă, sculptorul devenind prin producția sa, „decadentă” și „burgheză”, un dușman al poporului?

Eu susțin că astfel de adevăruri, readuse în atenția colectivă, nu sunt, nici pe departe, motive de supărare. Ele sunt doar adevăruri istorice, pur și simplu. Întrucât, și arta depozitează adevăr istoric, nu numai sângele vărsat pe câmpul de luptă.

Ce mai susține videoclipul agreat și promovat de Ambasada Rusă, realizat de prieteni? Iată: ”Istoria adevărată n-a fost scrisă de actori pe un platou de filmare. Istoria adevărată a fost scrisă cu sânge pe câmpul de luptă. Primul Război Mondial – armata rusă și armata română luptă împreună pentru independența României. Al Doilea Război Mondial – armata sovietică și armata română luptă împreună pentru independența Europei. Industrializarea României – România se reconstruiește economic și social cu ajutorul Uniunii Sovietice. Copiii trebuie să învețe istoria adevărată. Ambasada Federației Ruse în România donează pentru Cumințenia Pământului. România trebuie să își recupereze valorile, copiii trebuie să învețe istoria adevărată”.

Și care ar fi istoria adevărată? Aceea pe care o dictează ambasada, în schimbul a 100 de euro?

Cu privire la adevărul victoriilor armatelor „prietene”, sovietice și române, care au luptat, cot la cot, pentru independența țării și a Europei, de-a lungul timpului, iată și partea lui „întunecată”, consecință a semnării, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov:

Schimb de note diplomatice între guvernul URSS și guvernul României  

A) Prima notă sovietică – 1940, iunie 26, Moscova

„În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.

Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat, nu o singură dată, și deschis, în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situațiunea internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut, pentru a pune, în fine, bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului să pășească împreună cu România, la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei, Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populațiune este legată în marea sa majoritate cu Ucraina sovietică prin comunitatea soartei istorice cât și prin comunitatea de limbă și compozițiune națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominațiunea de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice, Basarabia.

2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei, cu frontierele  potrivit cu harta alăturată.

3. Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi  propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România. Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie”.

B) Răspunsul Guvernului Român – 1940, iunie, 27, București

„Guvernul URSS a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către Excelența Sa d. Molotov, președintele Consiliului Comisarilor Poporului al Uniunii Sovietice și Comisar al Poporului pentru afacerile străine, Excelenței Sale d-lui Davidescu, Ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între  URSS și România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg, la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor propunerilor emanând de la Guvernul sovietic.

În consecință, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica  locul și data ce dorește să fixeze în acest scop.

De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român își va desemna delegații și nădăjduiește că conversațiunile cu reprezentanții guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună  înțelegere și prietenie între URSS și România. 27 iunie 1940″.

C) Ultima notă sovietică – 1940, iunie, 28, Moscova

„Guvernul URSS consideră răspunsul Guvernului Regal al României, din 27 iunie, ca  imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct, că el primește propunerea Guvernului Sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia și partea de nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, d. Davidescu, a explicat că răspunsul menționat al Guvernului Regal al României însemnează accederea la  propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicație a d-lui Davidescu, propune:

1. În decurs de 4 zile, începând de la orele 14, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești.

2. Trupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de  nord a Bucovinei.

3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte:  Cernăuți, Chișinău, Cetatea Albă.

4. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Să se numească o comisiune alcătuită din reprezentanți ai Guvernelor român și URSS, câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor de litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerile sus-menționate nu mai târziu de 28 iunie, ora 12 ziua (ora Moscovei)”.

D) Acceptarea – 1940, iunie, 28, București

„Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forță și deschiderea ostilităților în această parte a Europei, se vede silit să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic.

Guvernul român ar dori totuși ca termenele de la punctul 1 și 2 să fie prelungite, deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la îndeplinire în patru zile, din pricina ploilor și inundațiilor care au stricat căile de comunicații.

Comisia mixtă instituită la punctual 5 ar putea discuta și rezolva această chestiune.

Numele reprezentanților români în această comisiune vor fi comunicate în cursul zilei”.

(Gheorghe Gheorghe – „TRATATELE INTERNAȚIONALE ALE ROMÂNIEI 1939 – 1965″; Pag 18 – 20. EDITURA ȘTIINȚIFICĂ ȘI ENCICLOPEDICĂ – București, 1983)

Cât despre „Industrializarea României – România se reconstruiește economic și social cu ajutorul Uniunii Sovietice”, și aici există adevăruri istorice neconvenabile Ambasadei Ruse, în contextul discuției de față.

Anume că URSS nu a intenționat să ajute România, după război, să se reconstruiască economic, în ansamblu, ci, „eminamente agricol”.

Se știe că ruptura politică între România lui Gheorghiu Dej și URSS-ul lui Hrușciov a survenit ca respingere de către partea română, în 1963-1964 a programelor CAER impuse sateliților săi, de Moscova, conform „Planului Valev”.

În concordonață cu acesta, economiile țărilor comuniste din estul Europei, arondate URSS, urma să fie specializate, începând de la mijlocul anilor 60, pe diverse ramuri de producție. României i se rezervase un rol economic preponderent agricol, și secundar industrial, la fel Bulgariei și Ungariei, în timp ce RDG și Cehoslovacia, împreună cu URSS, ar fi urmat să „aprovizioneze”, industrial, întregul lagăr.

Proiect anihilat de România, prin argumentația economistului Constantin Murgescu.

De altfel, este cunoscut faptul că vizita lui Hrușciov în România, din iunie, 1962, a consfințit diferendul economic între cele două state, legat de programul de dezvoltarea agricolă a României. Paul Niculescu-Mizil, aflat în comitetul de primire a lui Hrușciov, afirma, ulterior, că liderul sovietic ar fi izbucnit la un moment dat, spunând: „Și de ce aveți voi nevoie de industrie? Vreți să fiți independenți?”.

Personal, cred că o atare istorie, adevărată, păstrată în documente, este imperios necesar să fie învățată de copiii și nepoții noștri. În nici un caz „adevărul” propagandei sovietice, reșapat și recondiționat.