Prima pagină » Puterea Gândului » „S-a născut o stea”… de cinema: Lady Gaga!

„S-a născut o stea”… de cinema: Lady Gaga!

Lady Gaga, debut devastator în film. "A Star is Born" lansează a patra oară o vedetă. Ovidiu Iordan ne explică de ce l-a impresionat alchimia dintre eroii principali

Spune-mi, iubita mea,

Ești fericită în lumea asta modernă?!

Ai nevoie de mai mult decât atât

Sau poate cauți cu totul altceva?

…………………………….

Spune-mi, iubitul meu,

N-ai obosit tot încercând să umpli acel gol?!

Sau ai nevoie de mai mult decât atât?

Oare nu ți-e greu s-o ții atât de hard-core…”

Acest dialog cinematografic în versuri pe muzică le aparține lui Jack & Ally, alias Bradley Cooper & Lady Gaga!

Da, ați citit bine! Excentrica divă a muzicii pop a debutat în lung-metraj! Și ce debut! De-vas-ta-tor! De parcă s-a teleportat un deceniu și ceva în timp, pe străzile New York-ului, când, fără machiaj, fără milioanele de dolari de azi, fără vreo poșetă personalizată de creator, dar cu un bagaj plin de vise și de visuri, se imagina o mare actriță în devenire! Pe atunci o chema… Stefani Joanne Angelina Germanotta! Astăzi, este supranumită Lady Gaga, diva absolută și out-of-the-box a muzicii pop și a pop-culture-ului. Și – cine știe – poate mâine ar putea chiar primi o nominalizare la Oscar – alături de partenerul ei de film și regizorul Bradley Cooper, firește – pentru interpretarea copleșitoare din intensa dramă „S-a născut o stea / A Star is Born„!

Lady Gaga în filmul A Star Is Born

Dacă despre Bradley Cooper, știam cu toții că este unul dintre cei mai talentați actori ai acestor vremuri, iată că o lume întreagă are neașteptata și incredibila revelație de a o descoperi pe Lady Gaga, actrița! Cântă sublim, joacă mai mult decât convingător și, poate, dacă i se vor mai alinia planetele și stelele norocoase vor străluci în continuare, în următoarele două-trei decenii, am putea vorbi de o nouă Meryl Streep… Cât despre Bradley, am descoperit un carismatic regizor care zăcea în sufletul lui de artist-actor! Cine știe – aplicând aceeași metaforă – peste 20-30 de ani, el ar putea deveni noul Clint Eastwood, atât în fața, cât și în spatele camerei!

Spectatorii și criticii sunt deopotrivă în extaz și au identificat cheia de boltă a filmului exact în uluitoarea chimie dintre Bradley Cooper și Lady Gaga! Modul în care își trăiesc și relaționează personajele declanșează o atât de puternică transformare emoțională, atât în plan individual, cât și în cel de cuplu, încât la ieșirea din sala de cinema, spectatorul încă își va șterge lacrimile, dar nu și gândurile în care acest film atipic pentru Hollywood l-a afundat! Cu adevărat, este un film adânc, a cărui profunzime vine atât din sfâșâietoarea poveste de dragoste dintre Jack și Ally, cât din ireversibila prăpastie care se cască între ascensiunea fulminantă a incredibil de înzestratei tinere cântărețe și decăderea agonizantă a unui country-rocker old-school cu suflet de blues-man, ai cărui demoni interiori din trecut îl împiedică să se adapteze „acestor vremuri moderne”! Și astfel, pe măsură ce personajul lui Lady Gaga se transformă într-un fenomen muzical fără egal, dar care trebuie să plătească, inevitabil, tribut stilului comercial al acelorași „vremuri moderne” pe care Jack le evocă obsesiv, acesta din urmă este doborât, atât la propriu, cât și la figurat, de către moderna „muzică fără suflet”… Din acest moment, spiritul său rebel și boem devine din ce în ce mai abrutizat de alcool și de abuzul de substanțe, ceea ce va afecta deopotrivă relația muzicală și de cuplu cu Ally!

Bradley Cooper, regizând

Descoperită chiar de el într-un club de travestiți, unde l-a cucerit din prima secundă când a început să cânte „La vie en rose”, Ally se lasă greu convinsă până să urce pe scenă alături de el, pentru a-și trăi și împlini visul de a ajunge o stea! „Am nasul prea mare și lumea spune că sunt urâtă! Așa că, indiferent cât de bună și de frumoasă e vocea mea, pe oameni pur și simplu nu-i interesează cum cânt, ci doar cum arăt!” îi mărturisește Ally lui Jack, noaptea, într-o parcare, imediat după prima lor întâlnire. Și totuși, iubirea… pentru muzica adevărată și profundă! „Mie-mi place mult nasul tău!” îi răspunde Jack, mai în glumă, mai în serios, zâmbindu-i cum numai el știe! Văzând că Jack nu are de gând să renunțe vreodată s-o convingă să se apuce de cântat, Ally improvizează un refren ale cărui versuri de mai sus distilează toată estența dramatică a acestui film… „Vrei să-ți spun un secret? Cred că ai stofă de scriitoare de cântece! Serios! Dar, trebuie să-ți mărturisesc că eu nu prea mă pricep să țin un secret…”, vine prompt replica lui Jack. Și astfel se naște primul lor cântec care nu numai că va deveni hit-ul – sau mai bine zis, șlagărul – dar și leitmotiv-ul peliculei. Titlul vorbește de la sine – „Shallow” – iar mesajul profund al melodiei devoalează sfâșâietor de sublim adâncimea chimiei și valorii lor muzicale care amintește întregii lumi că într-un ocean de superficialitate și consumerism mai există, uneori, câte o insulă de poezie și una de magie…

Dincolo de anumite stereotipuri inerente unui remake, abordarea regizorală a lui Bradley Cooper recreează și reactivează un arhetip, și anume cel al artistului scindat între două lumi, între două stări și între două suflete… pereche și totuși ireconciliabile. Dar, comparativ cu precedentele trei ecranizări ale tulburătoarei povești, reinterpretarea creativă a lui Bradley Cooper are acel ceva în plus, pe lângă marele său talent atât de actor – și mai nou de regizor – cât și de vocalist-chitarist. O are pe Lady Gaga! Rolul îi vine, pur și simplu, mânușă, iar, aparent paradoxal, succesul interpretării ei derivă tocmai din faptul că strălucitoarea divă care are America la picioare, cu Las Vegas-ul în frunte – cum numai Madonna și Cher mai aveau pe vremuri – este cel puțin în prima jumătate a filmului exact opusul lui Lady Gaga! Or, în acest fel, publicul sceptic are prilejul de a-și spulbera prejudecățile și de a o (re)descoperi pe adevărata artistă din spatele imaginii cosmetizate de această mașinărie de self-marketing care amplifică opulența și excentricitatea formei în detrimentul valorii adevărate și autenticității fruste a fondului. Așa că, după ce vedem filmul, putem spune din toată inima: „Stefanie Joanne Angelina Germanotta, încântați de cunoștință!”

Lady Gaga în filmul

Și dacă tot vorbim de autenticitate, să ne imaginăm, fie și pentru o clipă, cum ar fi arătat acest lung-metraj, dacă în locul lui Bradley Cooper și Lady Gaga ar fi fost… Leonardo di Caprio și… Beyonce, mai ales că aceste două nume au fost vehiculate la un moment dat în spațiul public de profil. Ar fi fost cu totul altceva și poate că tocmai acest feeling autentic ar fi fost eclipsat de glamour-ul main-cast-ului și de un cu totul alt vibe, mult prea sexy și prea comercial pentru premisele unei povești cinematografice atât de profunde precum aceasta. Din fericire, karma bună a filmelor adevărate a învins și ne prilejuiește revelația unei incredibile duble transformări. Cea dintâi este cea a lui Bradley Cooper, din stereotipul de super-star de comedie gen „Marea Mahmureală” în arhetipul de anti-erou carismatic cu destin dramatic, în probabil cel mai bun rol al său de până acum, unul dublat de o deja aclamată devenire ca regizor. Cea de-a doua este metamorfozarea lui Lady Gaga în „avatarul” ei de acum un deceniu, Stefanie Germanotta, care a încercat în van la vremea respectivă să se afirme ca actriță, după ce studiase o perioadă bună la prestigiosul institut de teatru și film din New York, Lee Strasberg! Exact nasul ăla mare, fața aia nemachiată și țoalele alea simple și firești de Brooklyn-colț-cu-Berceni o fac incredibil de credibilă în acest tip de rol, care le-a făcut faimoase pe Janet Gaynor în 1937, pe Judy Garland în 1954 și pe însăși Barbra Streisand în 1976! Care a și venit pe platou în timpul filmărilor s-o susțină emoțional și artistic pe Lady Gaga! Se vede treaba că sfaturile Barbrei i-au prins cum nu se poate mai bine și deja mulți critici au început deja să profețească faptul că numita Stefanie Germanotta din certificatul de naștere are șanse mari să se înscrie în cursa pentru Oscaruri. Alături de Bradley Cooper, indiscutabil, care a făcut probabil rolul vieții sale și, incontestabil, cel mai promițător debut regizoral din istoria recentă a Hollywood-ului!

Cu adevărat, Bradley Cooper și Lady Gaga au o alchimie de yin&yang în acest film, în care trec și-l trec pe spectator prin toate stările posibile și imposibile! De fapt, te transformă din simplu privitor în trăitor pătimaș al poveștii lor atât de autentice și care oscilează perpetuu între lumina profunzimii artistice și umane și întunericul superficialității celei devoratoare de suflet… În acest context, nu e deloc de mirare că piesa „Shallow” – care deja are peste 70 de milioane de vizualizări pe youtube – este și va rămâne emblematică pentru acest film aparte. Așa cum va rămâne și melodia dinainte de genericul de final, „I”ll never love again„, pe care Lady Gaga o cântă într-un fel cu totul atipic pentru stilul ei flamboiant de divă cu care ne obișnuise până la acest film. Și asta pentru că o cântă exclusiv din suflet, transmițând doar emoție! Și ce emoție! Emoție pură, până la lacrimi, care izvorăște din acea dedublare până la identificare cu personajul și povestea. O poveste recreată și reinterpretată de un Bradley Cooper, când tandru, când dezlănțuit, când înțelept, când nebun… Atât ca personaj, cât și ca regizor! Dar în egală măsură, nebun după un film bine regizat cu un scenariu bine scris. Așa cum rar se mai fac la Hollywood, în „aceste vremuri moderne”! De aceea, nu trebuie să mire pe nimeni faptul că Bradley Cooper este totodată co-scenarist și co-autor al celor două sfâșâietor de frumoase capodopere muzicale ale filmului, „Shallow” și „I”ll never love again” Un film care merită văzut, dar, mai ales, trăit. Pentru poveste, pentru muzică, pentru Bradley Cooper și pentru Ea. E adevărat! „S-a născut o stea”… de cinema. Lady Gaga!