Să-i alungăm pe cei mai buni!

Să-i alungăm pe cei mai buni!
Publicat: 12/04/2013, 22:20
Actualizat: 29/07/2014, 19:31

Un eveniment s-a consumat astăzi, îngropat de știrile cu lătrăi politici și pițipoance: membrii Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS) și-au dat demisia în bloc. Motivul – reducerea cu circa 55 la sută a bugetului pe anul în curs și întârzierea finanțării tuturor programelor de cercetare, precum și nealocarea resurselor financiare pentru proiectele câștigătoare în 2012, la secțiunea Resurse Umane și Idei. În replică, Ministerul Educației, pe lângă care CNCS funcționeză ca organism consultativ, anunță într-un comunicat: „Ministerul Educației Naționale a solicitat instituțiilor de învățământ superior, încă de acum două luni, propuneri pentru completarea Consiliului National al Cercetării Științifice „. Adică: „Nu faceți ce zicem noi, punem alții!”, ministrul Remus Pricopie, crescut de „mămica” Ecaterina Anonescu, scăpând de problemă prin metoda „completării și reorganizării”, patentată de instituția pe care o conduce, atunci când Consiliul Național de Atestare a Diplomelor a îndrăznit să-l declare pe Victor Ponta plagiator. Jumătatea ministerială însărcinată cu cercetarea, un oarecare domn Mihnea Costoiu, alt pupil al dnei Andronescu, adaugă că „a depus toate eforturile”, dar mai mult nu se poate. În vremea asta, sub ferestrele oficialilor MEN protestau, nebăgați în seamă, vreo zece cercetători, cu pancartele de gât. Una dintre ele sintetiza, într-o frază, drama „creierelor” din România: „Noi ne-am investit toți anii/ Voi o ardeți și luați banii”.
Dragii noștri cercetători – cum v-ar apela primii trei oameni în stat, dacă ar fi în campanie electorală -, degeaba ați ocupat trotuarul. Sunteți o specie pe cale de dispariție, în țara asta plină de hareți, unde face rating o cădere de calciu a Oanei Zăvoranu. N-ați aflat că suntem pe locul 43 în lume, din 45 de state analizate, la capitolul Cercetare Științifică și că deviza guvernanților în privința elitelor a fost mereu „Să-i alungăm pe cei buni!”. Liceenii olimpici s-au prins, pleacă să studieze la universități din străinătate și nu se mai întorc. Iar voi, încăpățânați, rămâneți aici, deși președintele Băsescu v-a spus demult să emigrați, Victor Ponta vă scoate ochii cu lucrarea lui de doctorat și Crin Antonescu, cu sentimentele lui patriotice. America are, însă, nevoie de voi și fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, și-a propus să vă deschidă mai ușor ușile, înființând un grup de lobby pentru schimbarea Legii imigrației. „Pentru a fi pe primul loc în lume, avem nevoie de cei mai talentați și ambițioși oameni. Trebuie să îi pregătim și să îi atragem pe cei mai buni”, scrie el într-un eitorial din The Washington Post. Știu, nu vă lăsați patria, credeți că mai există și pentru ea, și pentru voi o speranță. Dacă o veți găsi și o veți trece cu succes prin testele de laborator va fi ca și cum ați fi descoperit Piatra filozofală.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Murăturile care sunt dăunătoare pentru sănătate. Nici prin cap nu vă trece
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?