Să-L pârăști pe Dumnezeu lui Dumnezeu
Rabi Nahman din Brațlav (1772-1810), strănepotul, se certa des cu Cel de Sus. I-L pâra pe Dumnezeu lui Dumnezeu. Discipolii săi l-au iubit până la extaz, detractorii promiteau un loc în rai oricui s-ar fi încumetat să-l contrazică. Își privea vrăjmașii recunoscător: „Toate cuvintele de defăimare și supărarea dușmanilor împotriva celui drept și tăcut sunt ca niște pietre aruncate în el – din aceste pietre, își clădește casa”.
Marele filosof al dialogului, Martin Buber, i-a adunat poveștile, stranii și tulburătoare, într-o carte.
„A fost odată o țară ce cuprindea toate țările lumii. Și în această țară exista un oraș care încorpora toate orașele țării. Și în acest oraș exista o stradă ce îngloba toate străzile orașului. Și pe această stradă exista o casă ce adăpostea toate casele străzii. Și în această casă era o cameră și în camera se afla un om și acest om îi personifica pe toți oamenii din toate țările. Iar omul râdea, râdea și nimeni n-a râs vreodată ca el”…