Prima pagină » Puterea Gândului » „Să nu subestimăm niciodată prostia. E una dintre cele mai puternice forțe din istorie”

„Să nu subestimăm niciodată prostia. E una dintre cele mai puternice forțe din istorie”

„Să nu subestimăm niciodată prostia. E una dintre cele mai puternice forțe din istorie
Democrația și dictatura, astăzi - două sisteme de procesare a datelor.

Yuval Noah Harari, autorul lui „Homo Deus”, i-a acordat, în urmă cu câteva zile, un interviu lui Becky Anderson de la CNN – „Oamenii sunt acum animale vulnerabile”, a declarat. 

Cel mai la modă (oricât de frivol ar suna) gânditor a vorbit din nou despre cele trei provocări cu care se confruntă omenirea în secolul XXI: războiul nuclear, schimbările climatice și, la pachet, dezvoltarea inteligenței artificiale și a bio-ingineriei. Dacă primele două pot fi oprite, consecințele inteligenței artificiale și ale bio-ingineriei pot fi doar folosite în interesul speciei umane.

Pericolul care ne paște ține de falimentul filosofiei. Filosofilor, cărora le lipsește viziunea lumii ca întreg și care pot zăbovi secole gândind și polemizând, le iau pe nesimțite locul inginerii, foarte grăbiți de felul lor. Iar deasupra inginerilor se află deciziile oamenilor politici – aceștia vor avea la dispoziție foarte curând tehnologia necesară pentru a crea pe Pământ iadul sau raiul, e motivul avertismentului lansat de Harari: „Să nu subestimăm niciodată prostia. E una dintre cele mai puternice forțe din istorie”.

Astăzi, între democrație și dictatură nu e altceva decât „un conflict dintre două sisteme de procesare a datelor”.

Reporterul Al-Jazeera (CNN-ul arab) îl întrebase vara trecută pe gânditorul evreu dacă inteligența artificială poate conduce la pace mondială. Răspunsul lui Harari: „Nu există absolut nici un indiciu că inteligența artificială și computerele sunt pe cale de a căpăta conștiință. Nu mă opun să se dea mai multă autoritate inteligenței artificiale. Însă cine e stăpânul inteligenței artificiale? Servește ea o elită restrânsă sau mari corporații? Servește inteligența artificială guverne dictatoriale? Ori îmi servește mie? Se poate utiliza inteligența artificială pentru a crea un un regim de supraveghere totală, de control total al guvernelor asupra cetățenilor. Și poate fi utilizată în folosul cetățenilor, pentru supravegherea guvernelor ca să ne aisgurăm că nu există corupție. Aceeași tehnologie funcționează în ambele sensuri”.  

Foto: Yuval Noah Harari / Facebook

Recomandarea video

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile