Sacrificiile jandarmilor n-au fost în zadar!
Cu toate că a avut grijă, chiar din a doua zi, să ne informeze că n-a avut nici o responsabilitate în „evenimentele” din 10 august, ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Dan, a simțit nevoia să iasă în seara asta ca să le explice celor din Piața Victoriei ce au trăit și celor din fața televizoarelor la ce s-au holbat cu ochii scoși din orbite.
Cum am bănuit, de vină au fost protestatarii.
Jandarmii au acționat profesional și – de ce să n-o spunem? – eroic, fără să precupețească nici un pumn, nici un bocanc, nici un pulan.
Logica doamnei ministru e inatacabilă: dacă legea dă dreptul jandarmilor să folosească gaze lacrimimogene, tot legea îi obligă pe protestatari să le inhaleze.
Carmen Dan, absolventă de drept ecologic (nu mă refer la dreptul mediului, ci la prestigioasa Universitate unde a absolvit), s-a ferit să vorbească explicit despre tentativa de lovitură de stat la care fac referiri abundente colegii domniei sale și la care a făcut o gingașă aluzie prim ministrul României, Vasilica Viorica Dăncilă, în memorabilia sa epistolă către președintele și prim-vicepreședintele Comisiei Europene.
Sacrificiile jandarmilor (care nu și-au făcut decât datoria, cum apucaseră să declare șefii lor, cu modestie) n-au fost în zadar. Lacrimogenele nu s-au risipit în van. Pumnii, bine veniți, și-au nimerit ținta.
Veșnic tânăra noastră democrație trebuia să primească o lecție exemplară, ca să-și bage mințile în cap!