Șapte păcate ale românilor
Sunt păcate universale, de care nici un om nu este străin. Consecințele pot să fie însă diferite în funcție de individ, de context, de țară. În România prezentă ori trecută au existat și există situații în care aceste păcate au fost și sunt girate de societate, de oameni cu greutate, de stat.
Mânia, bunăoară, duce la violență. Ce s-ar fi întâmplat totuși cu un individ violent precum Alexandru Vișinescu, într-o țară și într-un timp în care domnea legea, iar drepturile omului erau respectate cu sfințenie? Vișinescu a primit, în România comunistă, toate pârghiile pentru a-și manifesta natura violentă și de a comite, protejat de regim, crimă după crimă în calitate de comandant al închisorii Râmnicu Sărat? Mai mult, și-a trăit până de curând, în democrație, o bătrânețe liniștită, încasând pensie preferențială de la statul român.
Cât rău ar fi putut produce un fin invidios pe bunăstarea nașului, dacă Securitatea nu i-ar fi consemnat în scris umorile și nu ar fi acționat în baza lor ca în baza hotărârii unei instanțe judecătorești? Sau până unde ar putea merge lenea unui individ, când vede că vecinii lui pun mâna pe lopată și ridică diguri în calea inundațiilor? La noi lenea merge până în pânzele albe, de vreme ce toată comuna stă la cârciumă în vreme ce jandarmii apără casele localnicilor de furia naturii.
Uneori, trufia este o meteahnă pe care o au chiar fețele bisericești care ar trebui să îndepărteze acest păcat de sufletele credincioșilor. Gândul a scris despre episcopul din Moldova care a venit la o înmormântare dintr-un sat necăjit într-o limuzină, iar localnicii s-au simțit sfidați de luxul pe care îl afișează. La fel cum a scris despre cât de ușor este de satisfăcut iubirea de arginți a celor influenți și fără scrupule, în țara în care corupția este în floare, iar regulile se schimbă de o zi la alta. O țară în care îmbuibarea de la chermezele politicienilor capătă valoare de ideal, iar lipsa de decență și autocontrol domină, de dimineața până seara, ecranele televizoarelor.