Saudiții – piromani și pompieri?

Celebrul jurnalist adună o documentare impresionantă în chinga unei singure idei: Arabia Saudită nu e doar un stat-piroman, ci și un stat-pompier. Argumentația e, fatalmente, mereu șchioapă, chiar dacă apelează la argumente de autoritate, citând istorici, analiști și martori oculari care doresc să-și păstreze anonimatul. Iar pentru a nu-și mina propriul demers decupează din istoria recentă cel puțin două episoade fierbinți – Siria și Yemen.

Scott Shane se străduiește să strângă scamele de pe thawb-ul saudiților și o face (sub o aparență aproape academică) folosind uzatele clișee ale propagandei din ultima jumătate de veac: partenerul strategic are și calități, împărtășește și aspirații din repertoriul valorilor americane, chiar dacă toate duhnesc a petrol.

Nu, saudiții n-au fost niciodată pompieri. Cel puțin nu-mi amintesc să fi fost. Mai grav e că nici Scott Shane, care susține teza, nu poate veni cu un singur exemplu în care regatul să fi agitat tulumba.

Ce era de priceput, am priceput: cu saudiții nu mai trebuie întinsă coarda. În ultimii ani, relațiile s-au deteriorat sensibil, începând cu poziția Statelor Unite față de Primăvara Arabă. Convorbirea telefonică din 29 ianuarie 2011 – când regele de atunci, Abdullah bin Abdulaziz Al Saud, l-a avertizat în termeni duri pe președintele Barack Obama să nu-l umilească pe Hosni Mubarak – a fost începutul unui șir de ciocniri, care a continuat în 2013 cu nemulțumirea fățișă a saudiților față de renunțarea bombardării Siriei, după ce armata lui Bashar Al-Assad a atacat cu arme chimice civilii de la periferiile Damascului, și a culminat acordul încheiat cu Iranul, inițial fără știrea Riyadh-ului, negocierile secrete fiind purtate în Oman. Mai nou, simpla idee a publicării celor 28 de pagini din raportul Congresului, referitoare la implicarea Arabiei Saudite în atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 (deși textul e vag și plin de indicii necoroborate) i-a ofensat pe partenerii strategici. Astfel încât anul acesta, în aprilie, când președintele Obama s-a deplasat la Riyadh, la Consiliul Cooperării din Golf, primirea a fost ostentativ rece. În fine, recenta distanțare – sub un pretext subțire – de războiul din Yemen, în care susținuse puternic Arabia Saudită împotriva rebelilor huthi (asistând la bombardarea fără discernământ a civililor, în spitale și școli), a fost un episod care a coborât cu în că un grad răcela politicoasă care s-a instaurat în relațiile dintre cele două țări.

Motiv de maximă îngrijorare a Statelor Unite e curtea din ce în ce mai asiduă pe care o fac Rusiei noii miniștri saudiți, tineri și școliți în Occident, urmându-și Viziunea 2030, ambițiosul program de reforme economice menit să reducă dependența regatului de sectorul petrolier. Prezent în iulie în capitala Uniunii Europene, ministrul de Externe , Adel al-Jubeir , a declarat: „Suntem pregătiți să-i oferim Rusiei o miză în Orientul Mijlociu, care o va face mai puternică decât Uniunea Sovietică”. Anul trecut, relațiile comerciale dintre Moscova și Riyadh s-au ridicat spre 10 miliarde de dolari (la jumătate față de cele cu Statele Unite).

Iată doar câteva motive pentru care jurnalistul de la New York Times frizează imposibilul – să scoată pompierul din piroman.