Scandal: Wagner la Kol Ha Musica
Ascultătorii Kol Ha Musica („Vocea Muzicii”), canalul specializat al radioului israelian, au avut ieri un șoc, când au auzit acordurile actului final din „Amurgul zeilor” de Richard Wagner.
E un fapt notoriu că în Israel, marele compozitor german, care a dominat muzica în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, e pus la index. Un curent puternic, alcătuit în majoritate din supraviețuitori ai Holocaustului, consideră o jignire ca un antisemit de talia lui Wagner, fie el și un artist de geniu, să fie admis în repertoriul vreunei instituții muzicale din Eretz Israel.
Respingerea vehementă nu se referă doar la adevărul istoric că a fost compozitorul preferat al lui Hitler. Despre el, Führerul declara cu obișnuita-i emfază: „Cine vrea să înțeleagă național-socialismul Germaniei trebuie să-l asculte pe Wagner”. Nici Wagner, un fanfaron notoriu, nu avea o părere mai proastă despre sine: „Sunt cea mai germană ființă dintre toți germanii. Eu întruchipez spiritul german. Gândiți-vă la vraja incomparabilă a lucrărilor mele”. Supraviețuitorii Holocaustului mai au încă în urechi sonorități wagneriene, leit-motivul lagărelor morții.
Scriitor prolific și excesiv, lui Richard Wagner nu i se poate ierta mai ales „Iudaismul în muzică”, o lucrare greu de citit. A mers până într-acolo încât a respins creștinismul, pe motiv că își are rădăcinile în iudaism. (Muzica lui Brahms era pentru el, de pildă, „a unui dansator evreu de ceardaș”).
Pe de altă parte, argumentul israelienilor care îl ascultă fără resentimente este acela că pe scenă, orchestra nu interpreterază opiniile, ci muzica lui Wagner.
Cel puțin două episoade merită amintite. Primul s-a petrecut cu un deceniu înaintea înființării Statului Israel, după Noaptea de Cristal (pogromul din noiembrie 1938). Filarmonica de atunci i-a cerut marelui dirijor Arturo Toscanini să elimine din program preludiul la „Maeștri cântăreți”, iar acesta a acceptat, chiar dacă n-a considerat niciodată că lucările muzicale ale lui Wagner ar conține vreo umbră de mesaj nazist.
Al doilea episod s-a petrecut 43 de ani mai târziu, pe scena aceleiași filarmonici. Zubin Mehta se pregătea să atace, pentru un bis, ultima parte a operei „Tristan și Isolda”. Înainte de a se urca la pupitru, le-a oferit celor care nu doresc să asculte posibilitatea să se retragă. Un supraviețuitor al Holocaustului și erou israelian de război a urcat pe scenă, și-a dezvelit pieptul plin de cicatrice și a strigat: „Peste cadavrul meu!”.
Nu mai amintesc repetatele încercări ale dirijorului și pianistului israelian Daniel Barenboim de a-i împăca pe conaționalii săi cu muzica lui Wagner (despre povestea lui Barenboim, susținător al cauzei palestinienilor, am mai vorbit).
Ieri, radioul public, asaltat de reproșuri indignate, a trebuit să ceară iertare publicului ascultător: „Muzica lui Wagner nu va mai fi transmisă (…), din înțelegere pentru durerea cauzată (…). Am greșit când am ales piesa”.