Scandalul din care Ponta și Iohannis câștigă mulți bani și puțin respect
This browser does not support the video element.
Mă uit la el cum încearcă să mă convingă că merită fiecare leuț, că are o funcție specială, cu multă răspundere, la care nu poate ajunge orice muritor. Că el, supra-omul-demnitarul, nu este egal cu tine, cetățeanul normal, fie că ești profesor, inginer, profesor, muncitor șamd. L-am avut în fața ochilor când pufăia prin nările lui disprețul față de toți ceilalți. Am văzut mii de mesaje de indignare, postări pe Facebook, revolta Internetului arăta că un astfel de comportament este condamnabil și neacceptabil. Că nesimțirea nu poate să fie tolerată. Dar asta nu i-a impresionat prea tare. Pentru că discuția nu este despre bani, ci despre dispreț, aroganță, o mentalitate rudimentară că societatea e compusă din ei și restul. Că ei sunt primii în toate, iar ceilalți pot aștepta și ei la urmă să primească ceva.
Dacă închid ochii, parcă văd mii de Manolache, deputatul care se crede deasupra oamenilor normali, multiplicați, sfidători, mimând un război din care la final ei ies câștigători. Îi văd la Palatul Victoria sau la Palatul Cotroceni. Stau ascunși frecându-și mâinile în așteptarea banilor. Că doar ei merită să fie răsplătiți pentru a nu ajunge cumva corupți. Iar în jurul lor milioane de oameni asistă la acest spectacol vulgar.
Hai să fim cinstiți, se ceartă Ponta și Iohannis pentru vreo temă majoră a societății românești? Pentru ceva care să împingă societatea înainte, au o dezbatere stânga-dreapta, despre raportul muncă – randament în sistemul bugetar, despre grilele de salarizare? Vrea unul mai mult pentru doctori, iar celălalt pentru profesori?
Sau își aruncă unul altuia responsabilitatea după ce au bătut palma cu toții pentru mărirea propriilor lefuri, iar acum au declanșat un fals război despre cine a propus asta. Nu vă este clar că toți au făcut-o, că și-au dat acordul? Nu este clar că, la final, tot ei vor câștiga financiar și acum își împart doar pierderile de imagine?
Când vezi taberele care se împart de-o parte și de alta, cum premierul Ponta îl contrazice pe fostul premier interimar Oprea, în care are o încredere totală, te gândești că este o miză serioasă în joc. Emoțional, premierul are dreptate, că nu poți să pui demnitarii înaintea celorlalți bugetari. Dar cum poți să ignori faptul că Ponta a asistat pasiv, chiar lângă Oprea, când se dădea Ordonanță de Urgență pentru mărirea indemnizației demnitarilor. Că politic și guvernamental avea toate resursele să blocheze din start adoptarea unei astfel de Ordonanțe. Că ea a fost semnată de numărul doi în PSD și de ministrul de Finanțe. Că Ponta s-a răzgândit și nu a mai fost de acord cu ea la fix două zile, după ce și-a dat seama că Palatul Cotroceni încearcă să se spele pe mâini. Iar Iohannis care saluta Ordonanța până să fie adoptată, vinde acum povestea că decizia aparține Guvernului.
Imaginați-vă o masă la care Iohannis-Ponta-Oprea s-au așezat pentru a-și stabili propria grilă de salarizare, iar când și-au mărit salariul de trei ori s-au ridicat și au aruncat vina pe celălalt. Și noi ar trebui să stabilim pierzătorul și câștigătorul, când ei își savurează victoria.
Războiul lor minor ascunde de fapt o înțelegere ascunsă despre propria bunăstare. Despre ei și ai lor, despre cum să le fie lor bine. Nu există o dezbatere publică privind grilele de salarizare ale medicilor, profesorilor, altor bugetari. Nu există o discuție publică ce se întâmplă în economia privată, care continuă să fie în criză, despre evoluția economiei. Dacă în sistemul bugetar, s-a vorbit des despre o reparație, câți din sistemul privat au ajuns la nivelul de salarizare (în euro) dinainte de declanșarea crizei economice? Discuția se poate purta și despre bugetari, dacă sistemul de referință nu este leul, ci altă monedă. Acestea sunt discuțiile incomode pe care nu le poartă niciun politician.
Iohannis și Ponta sau Ponta și Iohannis au arătat că respectul față de restul societății nu se câștigă nici când ai în spate milioane de voturi. Respectul îl ai sau nu, înțelegi că ceva este moral sau nu fără să îți explice cineva. Au explicat cuiva de ce trebuie să câștige ei doi de 18 de ori mai mult decât un profesor sau un medic rezident? Nu sunt împotriva majorării salariilor demnitarilor, dar totul trebuie să arate o logică, un raport corect față de ceilalți. Un raport în care să se arate ce a stat la baza lui x18. A existat vreo dezbatere publică despre această Ordonanță sau totul a fost făcut pe șest?
Pentru restul de 99% din societate, singura veste sigură este că salariul și pensia nu se va majora cu 200 – 300%. Nu vă certați pentru cine are dreptate în războiul Ponta – Iohannis, salariul vostru nu se va regăsi într-o Ordonanță de Urgență. Că doar nu suntem supra-oameni ca ei, să ne mărim salariul direct prin Ordonanță de Urgență și apoi să ne certăm cine e de vină.
Asistăm la un conflict fals, pornit de la orgolii, mult așteptate trădări în Coaliție, dar pe care ei l-au câștigat deja. Credeți că se sperie de revolta voastră, că le pasă? Credeți că vouă o să vă fie mai bine după acest scandal? Frica lor nu este de voi și nici nu se mai feresc să o spună: frica lor este de DNA, oricât și-ar majora salariul.