Scoaterea PSD în afara legii. Propunere UE

Publicat: 03 05. 2017, 16:20

Nu ești un om civilizat, „intelectual de centru”, dacă nu urăști din toți rărunchii PSD-ul și nu vrei prin orice mijloace „să faci dreptate” împotriva „tagmei jefuitorilor”. 

Dacă e să faci un top al celor mai mari hateri din România, europarlamentarul TRUngureau este de neevitat în top five, alături de Monica Macovei, iar Traian Băsescu este propunerea României pentru întreaga sa carieră, de la incendierea unor nave în misiune înainte de ’89 până la intoxicarea României cu ură, vrajbă, mitocănie și dispreț, întâmplată în cealaltă misiune a sa, sub un drapel negru de pirat angajat pentru distrugerea, nu-i așa, a corupției. Celorlalți.

Citesc pe blogurile Adevărul, „PSD trebuie desființat”, sub semnătura lui TRU: 

 „Suprimarea, fie și ilegală, a acestui partid bine infipt în lume ar trebui să fie o corecție banală și larg consimțită. În fond, PSD, un partid maniacal antijustiție, s-a pus, singur, în afara legii. Dar aparențele înșală. Nu sîntem în fața unei urgențe, ci a unei datorii vechi. PSD trebuia desființat demult”

Fost ziarist de BBC, acum europarlamentar cu viitoare pensie europeană, Traian Ungureanu a fost unul dintre ideologii regimului Băsescu. 

Fostul coleg al Elenei Udrea a inventat una din justificările ideologice ale acțiunilor de poliție politică în regimul „de dreapta” Băsescu-Boc : 

Oligarhii și mogulii sunt răi. 

Presa care i s-a opus a fost declarată „vulnerabilitate la adresa siguranței naționale”. CSAȚ-ul a luat măsuri anticonstituționale și regimul Băsescu a lichidat mogulii și oligarhii naționali, aducând atât presa cât și economia în mâinile unor „oameni cinstiți și patrioți” din sistem(gen Ghiță) sau din vest, transformând astfel România într-un stat militarizat experimental și favorabil corporațiilor străine în dauna celor românești. Este una din cauzele câștigării alegerilor de către cel mai urât partid din România.

Presa independentă mai există doar prin subteranele internetului și are scuza că este în „epoca post adevăr”(deh, e al doilea război mondial rece, în curând și fierbinte), iar gestionarea economiei românești are particularitatea că este anti românească pe principiul : Tot ce vine din interior e hoție, tot ce vine din afară e „valoare occidentală, proatlantică”, deci e bună, e visul nostru de la pașopt încoace. 

Niciodată nu a existat un curent mai antiromânesc printre români și îl auzi peste tot: la știri, pe stradă, la partide politice. Nici un român nu mai reprezintă o autoritate, decât dacă și numai dacă este anti PSD. „M-am săturat de România” și „Interziceți PSD” este „the new age” în România. 

Asta nu înseamnă că PSD înseamnă România, ci doar o guvernează cu proști aleși democratic.

Autorul propunerii este, cum ar veni, un democrat și liberal de dreapta, dacă ne uităm la partidul din care face parte și la doctrina din care se revendică. Dacă citești ce scrie și ce propune ai două variante: ori este un comunist sub acoperire, ca și fostul său idol prezidențial, ori este de extremă dreaptă, deși nici Le Pen nu ar indrăzni să propună scoaterea în afara legii a unui partid aflat la guvernare în urma unui proces electoral, chiar dacă se declară proeuroepean și euroatlantic. Fie el și cu dinții stricați de corupție. 

N-am votat niciodată PSD și nici candidații săi la președinție. De cele mai multe ori am votat partidul lui Brătianu din care face parte azi și cel care propune senin ilegalitatea unei interziceri în numele binelui suprem național. Tendința adversarilor politici ai PSD este una „post democrație”, în care, observ că scopul scuză toate mijloacele. Și care mai are în tolbă dizolvarea Parlamentului. 

Nu, mulțumesc! Rămân cu democrația, oricât m-am săturat de România!

PS. Când mă pregăteam să-nchei vorbind patetic de democrație, găsesc un alt intelectual „de dreapta”, Cătălin Avramescu, fost coleg al radicalului TRU, fost ambasador în Finlanda și Estonia, care avea soluția finală pentru Orientul Mijlociu încă din 2011. Dar nu bombe ca-n Iugoslavia, și nici sarin sau katiușe ca alții, ci, bineințeles, ceva care să le complexeze Hiroșhima americanilor: o bombă NUCLEARĂ de ultimă generație! 

„De aceea, amenințarea proliferării trebuie contracarată prin recurgerea la altă generație de arme nucleare care să înlăture tabuul nuclear și care să facă posibilă intervenția la distanță fără riscul angajării unor trupe înarmate convențional. Această generație de arme nucleare există deja: este vorba de armele tactice cu neutroni care nu au dezavantajul căderilor radioactive și suflul exrtrem de destructiv. Ele pot elimina inamicul de pe o rază redusă lăsând în picioare clădirile. Cu aceste arme, o campanie confuză și prelungită în genul celei din Irak nu ar fi necesară. Mai rămâne ca democrațiile să-și depășească reținerile impuse de propria imaginație morală”

Amin!