Scoția era cât pe ce să rescrie istoria lumii. Lecția pentru România

Pentru Europa de Est, care și-a asumat ca singură cale de dezvoltare „scufundarea” în Uniunea Europeană, evenimentul are o semnificație teribilă, chiar dacă rezultatul a fost pentru menținerea uniunii.

Să vezi că la celălalt capăt al continentului european, într-o țară care a fost inima globalizării din ultimul secol și jumătate, există un popor care și-a păstrat timp de trei secole voința de a deveni o națiune, este pentru noi, cei care încercăm să depășim subdezvoltarea uitând de noi și punându-ne cu totul într-o matrice externă, absolut uimitor.

Pentru că scoțienii contrazic prin intenția lor, deocamdată neîmplinită, tot ceea ce ni s-a predat în ultimii 20 de ani, și anume că doar prin eliminarea granițelor, printr-o piață comună pentru bunuri, servicii, forță de muncă și capital,  putem să ajungem la același nivel de viață cu vestul Europei.

Este uimitor să constați că în timp ce noi ne luptăm să intrăm în spațiul Schengen și să anulăm granița care ne desparte de Bulgaria sau Ungaria, într-o țară ca Marea Britanie există o regiune unde 45% din populație a votat pentru a introduce o graniță și pentru a-și vizita rudele cu pașaportul la Londra. Cine să mai înțeleagă ceva – vine prosperitatea uitând de granițe și scufundându-te într-un spațiu comun, așa cum propovăduiește Uniunea Europeană sau ești mai cu minte dacă îți vezi de ale tale, cu resursele tale, în propria țară și eviți cedarea de suveranitate, în orice formă ar fi ea?

Mai ales că astăzi România, din punct de vedere al resurselor naturale, poate fi privită ca o Scoție a Europei. Tendința spre independență a Scoției a accelerat în ultimii zece ani, chiar de când au fost descoperite resurse uriașe de petrol în Marea Nordului, în apele teritoriale ale Scoției.

În joc ar fi venituri de 54 de miliarde de lire sterline în următorii cinci ani. Astăzi veniturile din petrol și gaze aduc Marii Britanii 2% din PIB, iar acestea se bazează în proporție de 90% pe hidrocarburile aflate în largul Scoției.

Separatiștii sperau ca aceste venituri să se îndrepte după o eventuală despărțire de Marea Britanie numai către noua Scoție, ceea ce ar fi reprezentat 12% din PIB-ul noii entități. Nu este întâmplător că Alex Salmond, liderul mișcării separatiste, este ca formație inginer petrolist. Viziunea unei Norvegii prospere din venituri obținute din petrol și gaze și a Fondului său Suveran, de 600 mld.euro, i-a fermecat pe scoțieni.

Am fost învățați în ultimele două decenii că resursele naturale și, în general, stăpânirea unui teritoriu nu mai au relevanță, că oamenii se duc acolo unde le este bine și nu mai contează cine administrează o țară. Mai ales aici, unde opinia generală este că administratorii țării sunt niște hoți și niște incompetenți – ceea ce nu este departe de adevăr.

Și vedem dintr-odată o situație în care oamenii spun: aici este țara noastră, vrem granițe cu restul, vrem să ne autoadministrăm. Dacă nu ar fi provenit această dorință dintr-un spațiu aflat în linia întâi a valorilor democratice și a dezvoltării economice, l-am fi caracterizat rapid în primul rând ca o tendință de înapoiere, caracteristică unor societăți lipsită de deschidere și de dorința de a se moderniza.

România este asemănătoare cu Scoția prin faptul că este pe locul patru ca independență energetică în UE, având resurse consistente de petrol și gaze. Problema este cum poate să câștige în mod real de pe urma acestor rezerve. Scoțienii deja făceau calcule că un miliard de lire sterline din cele cinci care ar fi trebuit să le revină anual din redevențe din petrol și gaze să intre într-un fond precum cel al Norvegiei, astfel încât în 20 de ani, acesta să ajungă la active de 30 de miliarde de lire sterline.

România taxează infim extracția de petrol și gaze și câștigă doar 250 de milioane de euro pe an din redevențele de profil. Din păcate, subiectul este dezbătut local prea puțin sau în mod interesat, cu opinii deja influențate într-un mod sau altul.

Când în Scoția subiectul veniturilor din petrol și gaze a fost central în acest referendum, noi vorbim despre cine este ofițer acoperit dintre candidații la președinție. Ofițer care să apere ale cui interese? Cine se mai uită cu adevărat la interesele României?

În 2014 expiră contractul de exploatare a resurselor de petrol acordat monopolistic unei singure companii, dar nimeni din cei plătiți din bani publici să reprezinte interesele celor 20 de milioane de locuitori nu dă vreun semn că este dispus să negocieze pentru a obține venituri de cel puțin 10 ori mai mari până acum din aceste redevențe, cum ar fi normal.

De asemenea, nu se discută dacă nu ar fi cazul ca resursele petroliere să fie împărțite între mai multe companii pentru a avea o reală competiție pe piața exploatării petrolului din România.

Există o comisie la Ministerul Finanțelor însărcinată cu problema din care nu se știe cine face parte și nu este exclus ca noul proiect de lege al redevențelor să fie dictat de reprezentanții Coaliției pentru „Dezvoltarea” României și să fie scos pe piață doar cu câteva zile înainte să fie aprobat, așa cum îi stă Guvernului în obicei.

Iar referendumul din Scoția mai este despre ceva: despre buna guvernare și despre transparența în administrarea țării. Scoțienii au ajuns aici pentru că nu s-au mai simțit reprezentați cu adevărat în cadrul puterii de la Londra.

Este același soi de dezamăgire pe care o încearcă de decenii românii în fața unor guverne care se aștern peste țară cu cohortele de consilieri și de șefi de agenții precum graurii pe câmpurile de viță de vie.