Prima pagină » Puterea Gândului » Scrisoare către președintele Burkinei Faso

Scrisoare către președintele Burkinei Faso

Excelența Voastră, Aflați despre mine că sunt bine, iar aici, la Budapesta, pardon - la București, e mai cald ca la Uagadugu.

Excelența Voastră,

Aflați despre mine că sunt bine, iar aici, la Budapesta, pardon – la București, e mai cald ca la Uagadugu.

N-am cu cine vorbi. Toată lumea e ocupată cu referendumul, despre care cu siguranță ați citit în ziare.  Europa e cu ochii pe noi, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

Omologul Excelenței Voastre, Traian Băsescu, e suspendat. Să vă explic: majoritatea parlamentară, premierul și președintele interimar, l-au cocoțat într-o mansardă din centru, căreia îi zic „sediu de campanie”. Uniunea Social Liberală – o alință compradoră (care-și face cumpărăturile fie pe Champs-Élysées – dreapta, fie la Dragonul Roșu – stânga) a concediat Avocatul Poporului, a restrâns atribuțiile Curții Constituționale. (Am uitat să precizez că, în ciuda aparențelor, avem și noi o Constituție). Nu mai spun că au ciordit până și Monitorul Oficial, ca să aibă unde-și publica tezele de doctorat.

Pe scurt, că poate aveți treabă. La noi, de vreo două săptămâni, e lovitură de stat. Știu că ați văzut destule lovituri de stat, dar pentru mine e prima și mă gândesc cu îngrijorare cât pot s-o țină ăștia tot într-o lovitură. Până la referendum? Useliștii au decis că referendumul va dura până se adună destui câți să-l dea jos pe Președintele Suspendat. Fapt pentru care nu se știe cât va dura, poate până la primăvară. Monica Macovei a avertizat că democrația e în pericol, (nu se poate să nu știți cine e Monica Macovei, toată lumea știe). O fi în pericol, nu zic, dar ce ne pasă de democrație? Vreau să spun că, pe noi cel puțin, mai mult ne încurcă. Ce e democrația românească? Un mușuroi de furnici roșii; nimeni nu-și dorește să fie la mijloc…

Excelența Voastră, trebuie să mă întrerup. Premierul Ponta a apărut in breaking news și ne povestește cum i-a umilit pe liderii europeni.  Despre ministrul Andrei Marga, fostul prieten al doamnei Merkel, vă scriu mâine, cu cerneală simpatică, să nu ne intercepteze Moscova sau Vaticanul.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre